2018

Aseara stateam si ma gandeam ca 2018 a fost cam naspa. De ce? Pentru evenimentele din ultima perioada. Asa facem noi. Avem tendinta de a judeca ceva dupa ultimile evenimente, de parca restul s-a sters cu buretele.

Daca ultima imbucatura din mancare nu e la fel de buna ca toate celelalte discreditam farfuria?

Dar ce-am facut in 2018, mai precis?

Trebuie sa recunosc a trebuit sa stau un pic sa sap in amintiri, de parca ar fi fost mai multi ani suprapusi. De abia atunci mi-am dat seama cate am facut.

La inceputul anului deja eram pregatita sa incep cursurile de design de interior si de stilism. 2 cursuri care nu doar ca m-au scos din casa usor usor, ci mi-au inlesnit acomodarea cu lumea de afara, mi-au pus in miscare neuronii in alte directii decat cele uzitate zi de zi, si cel mai tare e ca mi-au scos in cale niste oameni faini cu care nu ma gandeam ca o sa tin legatura si ca o sa devenim prieteni. Am povestit pe larg despre fiecare curs la vremea lui si cu ce am ramas de acolo.

Pe urma au fost intarcarea lui Marc. De voie de nevoie, prima data cand a trebuit sa-l las pe Marc departe a coincis cu examenele la cursurile de mai sus si cu intarcarea. Avea 1 an si 9 luni cand a stat la bunici vreo saptamana, pana am dat eu examenele si m-am reglat cu lactatia. O data cu intarcarea, a venit prima noapte de somn aproape neintrerupt. O daaa! De vis!

Pana atunci Marc se trezea de n ori pe noapte sa verifice daca tzitzi mai e acolo. Inutil de explicat ca nu mai era un somn continuu, nu?

De abia dupa intarcare am descoperit miracolul somnului macar 3-5 ore legate. 5 ore si eram fresh boboc cum nu mai vazusem de … vreo 2 ani. Ca vorba aia, nici in sarcina nu prea am dormit pe final. Mare treaba cu intarcarea, eu una m-am simtit din nou om cu cele cateva ore de somn pe noapte. Am avut sansa sa-mi revin si sa mai pot folosi neuronii care inca nu se arsesera.

Vacantele. O da! Celebrele vacante! Intai Corfu, cu bunicii, dupa care un pic la tara, vreo luna si un pic la Varatec si cu tati siiiii un pic in Italia la unchi-miu. Vacanta din Italia a fost prima vacanta cu avionul, inafara tarii pentru mine si Marc, adica doar noi 2. A fost o nebunie, chiar stateam si ma gandeam cum am avut curaj sa plec singura cu el la un asa drum. Se pare ca inconstient ma pun dese ori inafara zonei de comfort. Sau poate nu … In orice caz, Marc si-a cunoscut unchiul si matusa, iar eu am vazut ca ma pot descurca cu el chiar si in situatii serioase de boala, cu capul pe umeri. In Italia a facut o raceala urata cu o tuse horror, care aparea in mijlocul noptii si trezea toata casa. Mai eram si undeva in varful muntelui si mai izbucnise un incendiu pe langa locul unde stateam. Desi a doua zi trebuia sa plecam, am plecat cu noaptea-n cap.

Dar Marc a foat cu vaporasul prima data si unchi-miu sustine ca Marc a spus atunci vapor desi doar el putea sa-l auda. Eu eram ocupata cu un capucino si niste poze.

A urmat ultima vacanta pe anul 2018, la plaja, si anume Skiathos. Am fost doar noi 3 si a fost de pe departe cea mai frumoasa vacanta din ultimul timp. Am revazut locul unde ne-am casatorit, pe unde ne-am plimbat, pe unde am stat. Dar mai mult de atat, sa-l vad pe Marc o saptamana intreaga cu funduletul lui ala mic in nisip pe malul marii, mi-a umplut sufletul de bucurie pentru tot restul anului. A fost minunat sa-l vad bucurandu-se de apa la cu totul si cu totul alt nivel, mai ales ca acum nu doar ca era mai mare, dar intelege apa si nisipul cu bucurie nemarginita. Am fost amandoi relaxati si bucurosi sa ne uitam la el si sa stam pe plajele skiathosului, in prima noastra vacanta in care te simti ca in vacanta.

A urmat inceperea gradinitei si reluarea muncii mele. Una mai grea ca cealalta. Am avut noroc cu acomodarea la gradinita, pentru ca l-am dus pe Marc cand erau doar 3 copii de toti si grupa nu se formase si asta i-a acordat lui un timp special de acomodare cu cea care este de fapt educatoarea lui.

Marc e un lipicios si ea este o draguta care a fost foarte mamoasa si apropiata de el, in asa fel incat am putut sa-l las cu inima-npacata ca e pe maini bune. A dormit acolo inca din a doua zi, si s-a acomodat mai mult decat bine la tot grupul care a crescut cu timpul.

Reluarea activitatii pentru mine a fost initial o corvoada, dar dupa un timp vazand ca inca stapanesc subiectele de discutie, baza pe care s-au construit o gramada de chestii care mai sunt folosite in prezent, si vazand ca ideile mele sunt relevante in contextul actual, ba mai mult, aduc o dorita schimbare a situatiei actuale, m-au facut sa-mi revin repede din gandul ca nu pot contribui cu nimic.

Desigur, ca in orice corporatie, rotita mica, miscare inceta, dar fiecare rotita are rolul si locul ei si daca-mi fac bine treaba as putea sa vad rezultate destul de repede.

Lucrand mai mult de acasa, cu program care se opreste cand trebuie luat copilul de la gradinita, cu un set-up nou, acomodarea a fost mai lenta.

Si cum esti adancit in rutina, primesti din neant o lovitura in mantra, de nici nu te gandeai ca o sa fii nevoit in aceeasi zi sa te oftici de un email total neimportant si dupa sa afli ca un om drag, nu mai e, asa, dintr-odata.

Ca vrei, ca nu vrei, iti iei timpul sa stai si sa te gandesti. Unde te duce gandul . Ce vrei tu in viata? Cine esti? Ce faci aici pe pamanat? Esti multumit? satisfacut? implinit? La viata. La moarte. La sens. La ce sentimente iti trezesc aceste intrebari si rascoliri. Si din nou, la cine esti si ce vrei si care-i sensul si de ce.

Nu e usor. Nu e menit sa fie usor. Nu e menit sa fie nicicum. It is what it is.

Si toate acestea de mai sus, mi s-au intamplat pe fondul unor stari de greata, ameteala, oboseala adica o anemie care inca nu era descoperita, si bineinteles imposibilitatea de a manca ceva fara sa fie alte 10 feluri refuzate cu grimase pe fata, pentru ca nu-i asa, eu eram doar la inceput de sarcina, atunci cand corpul nostru face viata.

As vrea sa raman aici, desi a urmat Craciunul ratat despre care oricum am vorbit.

As vrea sa raman la viata, la viata noua care este in pantecul meu. De viata noua pe care o vom avea in 2019. De viata noua a noastra ca parinti de 2 copii. De viata noua a lui Marc impreuna cu un bebe in casa. De viata noua a noastra cu ei impreuna. Mi-e un pic frica, dar macar o parte, stiu la ce sa ma astept. Cealalta parte pe care n-o stiu, nu pot spera decat ca e inafara zonei mele de comfort, ca asa am reusit de fiecare data sa ma descopar, si cam de fiecare data am reusit sa ma bucur si uneori chiar sa ma impresionez de descoperiri.

Acum nu fac decat sa ma mangai usor pe spate si sa-mi spun, ai facut bine.

A fost greu, dar ai trecut cu bine. A fost un an asa de plin, cu atat de multe chestii facute, de care sunt mandra si multumita. Nu pot decat sa-mi indrept spatele si sa privesc cu incredere spre inainte, ca simt ca ceea ce va sa vina, o sa fie tot de poveste.

Si tie, iti multumesc ca ma citesti, ca esti cu mine chiar daca doar cu gandul. Iti doresc implinire. πŸ€—

Un An Nou Implinit!

Bizu!

Advertisements

Craciun fara Marc

Nu stiu daca stiti, dar eu am reinceput munca. Greu, anevoios dupa o lunga pauza, dar cam intr-o luna si un pic m-am simtit stapana din nou pe tot ce trebuie sa fac.

Asta a insemnat ca Marc a inceput gradinita. Cam in acelasi timp cand am inceput eu munca. Asa a picat. Asta a complicat putin lucrurile din punct de vedere administrativ. Copilul trebuie dus si luat de la gradinita la anumite ore si nu prea te joci cu asta. De asemenea copilul se inbolnaveste si nici cu asta nu te joci.

Cand Marc s-a imbolnavit de la gradi, am stat si eu si Alex acasa pe rand. Dupa care am chemat-o pe mama. Suntem maxim norocosi ca desi in Bacau, mama e zana noastra buna cam cand pocnim noi din degete. Asa ca, o data pe luna, cam o saptamana si cateva zile, mama a trebuit sa fie aici.

Boli pana acum inafara de raceala as mentiona otita, cu care ne-am luptat aproape 3 saptamani. Otita unilaterala, care la inceput am vrut sa o tratez naturist si homeopat, si am innebunit copilul vreo 3 zile, dupa care am trecut pe un tratament cu medicamente normale, ajungand in final ca situatia sa se agraveze si sa-i administram antibiotic. Practic de ce am fugit, de aia n-am scapat. Invatatura mea de aici e ca daca nu-i o simpla raceala, nu fa pe desteapta sa-i administrezi homeopate, ca poati face mai mult rau adica tot chinul lui sa dureze mult mai mult decat e necesar.

Si incet incet, stabilind o rutina, tu il duci, eu il iau, la ora aia, la ora cealalta, maine vine mama, doamne-ajuta! Am ajuns si la marea vacanta de iarna! Pregatiri in toi, aveam sa plecam pentru vreo 2-3 saptamani in turul Moldovei arhicunoscut, bunicii din Bacau, bunicii din Varatec, ninsoarea a fost gramada, sanie aveau, totul bine si frumos. Chiar prea frumos. Asa de frumos incat cand am primit vineri seara vestea ca la gradinita este un caz de varicela, am intrevazut doar o secunda din stresul care avea sa ne insoteasca de Craciun.

Plecarea era programata pentru a 2-a zi dimineata. Speranta. Nu-i asa? Speranta ca lucrurile stau bine de fapt si ca nu ti se-ntampla tie, mie, chiar lui. Am plecat la drum, ca sa urmeze pentu mine cele mai stresante zile din sarcina. Caci eu, nu sunt imuna la varicela, pt ca n-am facut cand eram mica si n-am nici vaccin. N-am facut decat rubeola la care am imunitate. Dar asta e altceva. E varicela si da, cand o faci ca si adult, e ceva … deosebit de kkt. Dar pe langa faptul ca eu sunt la varsta adulta mai sunt si insarcinata. Si mai sunt si in prima jumatate de sarcina, adica aia in care acest virus de varicela, poate aduce malformatii foarte serioase fatului.

De fel, sunt o tipa relaxata, sunt o tipa care vede partea plina a paharului si desi impulsivo-vulcanica, ma calmez relativ repede si gasesc solutii. De data asta, din cauza ca situatia era asa de complicata cu atat de multe necunoscute si variabile si eu mai mult decat emotionala, mi-a fost foarte greu sa trec prin urmatoarea perioada.

Pe scurt, Marc a fost expus la gradinita in ultima saptamana. Nici eu nici el n-avem imunitate. Perioada de incubatie a virusului este de 7-21 de zile.

Ce pot eu sa fac ca si gravida? Ar fi un test ADN pt determinarea Virusului varicelo-zosterian. Pe baza lui ai putea vedea daca il ai acum activ in corp. Si dupa ar fi un shot de imunoglobulina G care sa te ajute sa treci prin boala cu simptome mai lejere, menita fiind sa-ti ridice imunitatea care e oricum pe minus in perioada asta.

Am stat si-am citit pe net toate informatiile pe care le-am gasit si ma consultam cu doctorul ginecolog ici colo sa vad daca exista ceva ce pot face in situatia asta.

Luni, cand Marc a avut primele simptome de raceala, am decis sa plecam la Bucuresti, din doua motive. Unul: separarea de el in caz ca erupe varicela, si 2 sa merg la institutul Matei Bals sa vad ce pot eu face pt mine si bebe.

Inutil de spus ca a fost cea mai grea decizie si lucru pe care sa-l facem. Plecam in Ajunul Craciunului de langa copil si familie, sa ne ducem la um spital de boli contagioase dupa un drum de 300km. Ce ne puteam dori mai mult?

Am ajuns in Buc si la spital cu toate analizele mele printate, un dosar intreg.

Pe scurt discutia a fost asa.

Deci aveti bube?

Nu

Dar baiatului cand i-au aparut?

Nu i-au aparut inca, fiindca perioada de incubatie e de 7-21 zile. El de abia azi are 7 zile si tot ce va pot spune e ca ii curgea nasul si stranuta, simptome care pot fi debutul varicelei.

Deci n-are bube?

Nu inca.

Si dumneavoasra?

Nu am bube. N-am simptome. Dar sunt insarcinata in prima jumatate de sarcina, si nu sunt imuna. Exista vreun test la sange pe care as putea sa-l fac sa vad daca boala e prezenta la mine?

Ce test? Nu exista nici un test. Va ies bube si atat.

Pai cand imi ies bubele va fi o certitudine ca am boala. Acum nu stiu. Si as dori sa stiu pt ca am citit de imunoglobulina pe care as putea-o face sa ma ajute, preventiv.

Imunoglobulina? Nici n-avem asa ceva. Stati sa-l sun pe domnul doctor sef…

Am mers in alt cabinet in care domnul doctor sef de sectie mi-a zis ca din saptamana 10, dupa aia din 14 dupa aia din 16 n-ar trebui sa am nimic daca fac varicela, in sensul ca fatul e ok si protejat. Ca americanii sunt nebuni, ca el a vazut 40 de grqvide cu varicela si nici una nu a avut nimic si chiar lucrarea lui a fost pe tema asta. A continuat cu zidurile la Matei Bals, a caror grosime e de 35 de cm si rezistenta la cutremur de 10Β° pe scara Richter, motiv pentru care nu are el semnal, in timp ce cauta pe net daca poate sau nu sa-mi faca vaccinul acum, insarcinata fiind.

Daca aveti impresia ca mai sus am aberat si divagat de la conversatie, ei bine, n-am facut decat sa redau pur si simplu franturi din monologul domnului doctor…

A gasit online ca nu-mi poate face vaccinul. Lucru atat de evident pentru mine incat nici nu era pe lista de intrebari sau posibilitati. Desigur, daca gasea altceva, m-ati fi vazut la tv ca fugara de la Bals.

Pe scurt, toata intalnirea se poate rezuma la:

N-ai bube? Du-te acasa si nu ne mai pierde timpul. N-ai nimic. Ce preventie domle’ hai !

Desigur daca aveai bube cred ca iti zicea si ce vrei noi sa facem? Asteapta sa treaca.

Si uite asa, am ajuns noaptea tarziu acasa, obositi, infrigurati, nemancati si fara Marc si fara mancare si cu casa goala. Inca-un bocet ca nu plansesem chiar tot drumul de la Bacau la Bucuresti.

Ai zice, da bine erati voi 2, romantic si fara copil, make the best out of it. Cand e o amenintare cat de mica asupra unui copil pe care tu-l porti in burta, e aproape imposibil sa te mai gandesti la altceva. E o munca de titan budist sa-ti faci gandurile din cap sa n-o ia razna si sa ramai in sfera reala. Rationala nu. Ca nu ai cum. Emotiile sunt asa mari si hormonii oricum se joaca cu tine ca si cu o papusica, incat cel mai bine e sa te lasi dusa de val, dar sa vorbesti si sa-i asculti pe cei dragi de langa tine, a caror menire e sa te traga pe carare atunci cand o iei prin padure.

Suntem in Bucuresti de la inceputul saptamanii, am iesit, ne-am vazut cu prietenii nostrii, am mancat multumita lor, si incercam sa asteptam sa vedem, poate azi, poate maine iese o buba sau poate nu.

Izolarea de Marc mai ales in perioada asta a fost de pe departe cel mai greu lucru atat pentru mine cat si pentru Alex. Insa amandoi am decis ca e mai bine asa pentru bebe din burtica. Cumva, simt ca prima lectie ca si parinti de doi am luat-o. A fost prima data cand a trebuit sa luam o decizie despre ce e mai bine nu doar pentru Marc ci si pentru bebe. A fost foarte dificil, ca acum nu mai ai o singura prioritate, ci doua. A fost greu, dar am reusit cumva sa luam o decizie si sa fim oarecum impacati cu ea.

Marc inca nu are bube, dar e de abia ziua 11 de la prima expunere.

Noi? Ne obisnuim cu linistea din casa, care e cam creepy pentru amandoi. Nu e nelinistea ca Marc nu e pe maini bune, ba din contra, stim ca ii e super bine si e un rasfatila cu bunica, dar e dorul de maimuta noastra mica, acum, cand aveam si noi timp liber sa stam cu el nelimitat.

De aia e greu, ca nu ai tot timpul sa stai cu el sa-l vezi cum creste si cum se maimutareste si numai maine nu-i poimaine cand e un adolescent care-ti da cu flit ca iese cu prietenii si tu ai vrea sa-l mai tii in brate ca pe-un copil.

V-am zis ca sunt pe emotii. Hai, nu plangeti, folositi timpul pe care-l aveti cu copii, cu ce vor ei sa faca, unde au ei chef sa mearga, cu ce jucarii vor ei sa se joace, fara sa le mai spuneti voi ce si cum. E un timp pretios si imediat incepe rutina aia tampita …

Mai jos e dungulita albastra cu dungulita verde care se joaca impreuna la bacau, supervizand traficul din balcon. ❀❀❀

Pupici cu lipici!

😘

Promovarea, upgradarea si-ntamplarea …

Dadada! Este chiar ea!

Toata lumea se-ntreba ce s-a mai intamplat de n-a mai scris Mada nimic. Nici cu posturile, nici cu scrisu’? Da domle’, chiar asa ?

Da, chiar asa, ca incepi serviciul, intri in hora, in rutina si na, te pierzi. Nu? Daaaaa. Nuuuuu. Ce?

Eh, dar eu, am fost promovata!

Pai nici nu m-am reintors bine la serviciu si uite promovarea.

Ca orice promovare vine cu taskuri si responsabilitati, cu mai multa munca, cu sudoare pe frunte dar si cu entuziasm.

Sunt un mix de entuziasm super tare pentru noul job, dar in acelasi timp mi-e cam fricuta, pentru ca nu-mi cunosc inca noul sef. O sa-l cunosc peste ceva timp face 2 face, dar pana atunci incercam sa dezvoltam o relatie asa .. din burta. πŸ˜‚

Nu de alta, pana atunci o sa-l mai am ca principal si pe sefu asta, si deja o sa incep sa visez la cei 2 sefi ai mei. E complicat, cam challenging, dar cel mai mult si mai mult este o ipostaza noua in care eu voi fi pusa, cu cei 2 sefi de sefi.

Stiu ca sunt super multi gelosi si invidiosi pe mine in acest moment.

Ce le zic eu?

Stati linistiti, ca daca vreti va veni si randul vostru. Cum adica daca vrei? Pai daca chiar vrei, mai devreme sau mai tarziu se intampla. La mine asa a fost. Mi-am dorit sa fiu promovata, si-am fost. Ha!

Da, parca te vad in fata computerului ca stai si te gandesti cum naiba de de-abia m-am intors si-am si fost promovata.

Si ce post e?

Oricum in zilele noastre, titulatura la munca … chiar lasa de dorit. Dar totusi.

Eu pe ce post am promovat?

Pe cel mai important job din viata mea.

Voi fi mama de 2! πŸ˜πŸ˜‹πŸ˜„πŸ˜„πŸ˜„β€β€β€πŸ€©πŸ€©πŸ€©

Mi-e dor de mamaliguta bunicii …

Mi-e dor de mamaliguta bunicii,

Exact asa cum era

Din tuciul cu coada-negrita

De fum si de mult folosit

Pe soba cu multe inele,

Sub care ardea un foc mocnit,

Din rumegus si cateva scanduri.

Si sufletul casei era,

Cand licarul focului mare

Pe tavanul din bucatarie juca.

Mi-e dor de mamaliguta bunicii

Rotunda si tare era

De sfoara din lana de oaie

Habar n-am daca o taia.

Eu doar infingeam furculita

In mijlocul ei, si statea.

Galbena si tare si buna

Dumnezeul meu era.

Mi-e dor de mamaliguta bunicii

Caci tare drag imi mai era

Sa mananc cu friptura,

Cu ciorba sau fasole

Sau cu ceapa simpla si era

Cea mai buna gustare

Din toata viata mea.

Mi-e dor de mamaliguta bunicii

Cu ea un bot imi facea,

In mijloc cu branza sarata

Si pe margini copt era.

As vrea sa mai iau o bucata,

De mamaliguta, simpla asa,

S-o tin intre degetele mele

Si sa sterg tigaia.

Sa duc seva la gura,

Mamaliguta cu urme de orice as vrea

Sa mai simt o data gustul

Mamaligutei bunicii, as vrea.

Pt Nica.

My first. Bohemian Rhapsody.

Am fost la film. Reiese din titlu.

Needless to say, I was … impressed.

M-am dus cu retineri si cu inima stransa la film. Pentru ca Freddy e Freddy si e doar unul. Si daca nu e el nu e Queen. Si daca nu e el, nu pot privi cu ochi buni vreun impersonating, mai ales de-al lui. Freddy, The One and Only, Freddy Mercury.

Am gresit. Tipul care “i-a dat viata” a fost foarte bun. Foarte bun. Neasteptat de bun. Atat de bun incat asemanarea care o vroiai one2one, nici nu mai conta.

Atitudinea, siguranta, nesiguranta, emotia care a fost transmisa a fost atat de mare, incat eu l-am vazut pe Freddy la cinema, live, cum nu l-am vazut vreodata, ca eram prea mica cand acest mare om s-a stins.

Am “cunoscut” Queen cand eram mica mica, aveam cred ca vreo 6 ani. Tin minte ca eram in casa bunicilor, unde unchiul meu Dan statea. Primele casete pe care le tin minte si acum au fost Queen, Prince, Wham si Scorpions. De la mama tin minte doar Dirty Dancing si Earth Wind and Fire.

Sa stabilim un lucru de la bun inceput.

Queen e de pe departe cea mai tare formatie care a existat vreodata.

Nu o sa fie nici una care o sa ajunga la dimensiunea ei, pentru ca oricum timpurile s-au schimbat si nici publicul nu mai e la fel. Parca de la U2 incoa nici nu se mai “fac” formatii ca pe vremuri. Acum sunt fiecare pe turta lui, individualisti certificati cu patalama la mana, de te miri si cand fac o colaborare.

Revenind, filmul mi-a aratat fix ce vroiam sa retin despre Freddy, si anume, cat de genial a fost si cat era de uman in tot ce facea.

Desi cu un oarecare accent pus si asupra vietii personale, este fix atat cat sa deduci unele chestii dar sa nu pierzi din vedere iubirea si scopul divin pe care l-a avut acest om pe pamant.

Dragostea, loialitatea, increderea in prietenii lui, cat si dorinta de a fi privit, vazut, admirat cu scopul de a impartasi fantastica expresivitate asupra vietii, au facut din el un vizionar al timpului lui si chiar si-al timpului nostru.

Freddy a fost atunci un avangardist, care in vremurile.noastre s-ar putea sustine foarte bine doar cu ce a facut atunci.

Freddy e un atemporal, care va trai vesnic in inima si in urechea mea muzicala.

A fost un film care m-a miscat profund, pentru ca mi-a reamintit de viata unui mare om, a carei genialitate o recunoste si acum generatie dupa generatie. Am ras, am plans, si iar am plans la film, la fiecare melodie, la fiecare clipa de singuratate profunda pe care acest super om a trait-o.

N-am jubilat nicicand la ideea de a ma intoarce in timp. Nu stiu de ce, dar vad timpurile noastre ca fiind cele mai bune. Ma consider chiar norocoasa ca pot trai asemenea timpuri. Insa, insa, tot ce pot sa spun, e ca daca as putea vreodata sa ma intorc in timp, as face-o ca sa pot sa fiu pe Wembley, la concertul Queen din ’86. Desigur. Aveam 4 ani si mi-as putea da toata viata peste cap. Insa as sta doar in Anglia pentru concertul lor. 😁😁

The Biggest Band In The Whole History, QUEENπŸ’–πŸ’–πŸ’–

Acestea fiind.spuse, va las, ca mai am de aratat inca juma de concert live lui Marc.

Niciodata nu e prea devreme pentru muzica buna. πŸ€—πŸ€©πŸ˜˜

Bizu!

Razvan frate-miu

Pe Razvan frate-miu l-am cunoscut cand eram prin clasa a 7-a , cred. Asa sunt copii din divort, isi cunosc fratii mai tarziu ca nu-i au din prima.

Primele chestii pe care le-am aflat despre frate-miu, expresie care mi-a placut tot timpul sa o folosesc, a fost ca e mai mare si ca are o emisiune la radio, seara de la 11. Eu ascultam de obicei Alfa. El cred ca emisiunea o avea pe Star B.

El era deja la liceu si din spusele lui taica-su era razvratit dar foarte smart. Unul din copii aia care cumva avea curajul sa sfideze autoritatea raspunzand si punand intrebari. Pe vremea aia era ceva.

Mai tin minte majoratul lui care a fost pe undeva pe la Gheraiesti la minunatele casute de carton. La majoratul meu deja era la Bucuresti, la facultatea de filozofie. Pe vremuri ma gandeam ce facultate mai e si asta – filozofie? Acum cred ca e singura pe care ar trebui sa o faca toata lumea care nu are idee despre ce vrea sa faca cu adevarat. Eu aveam numai avioane in cap la 18 ani si cine n-are si de ce n-ar avea? Daca nu atunci, cand?

Ne-am mai intalnit prin niste tabere si tin minte ca avea pleata data dupa urechi si un mare zambet pe fata. De fapt asta cu zambetul e prezent in toate ipostazele in care mi-l amintesc. Un tip deschis, absolut determinat parca sa-ti demonstreze ca nu se poate, nu exista.

Un tip care a facut cateva facultati ca in sfarait sa aleaga sa faca ce a facut si taica-su, sau mai bine zis ce nu a facut. Sa aiba o firma de constructii foarte puternica si foarte bine cotata.

Nu i-a fost tot timpul bine, nu a avut tot timpul bani, nu a avut tot timpul iubire si intelegere, dar nu s-a plans niciodata de nimic.

Copii singuri la parinti au niste calitati care pot fi considerate si defecte totodata. Egoismul, independenta, salbaticismul la care se poate ajunge dintr-o exagerata discretie sunt doar cateva pe care noi doi le-am avut din plin.

Nu vorbeam periodic, nu eram genul ala de apropiati, insa stiam si eu si el ca suntem acolo, unul pt celalalt, amandoi pt ai nostri.

Un gand reconfortant, pentru ca in mai toate momentele noastre importante am fost acolo unul pentru celalalt.

Dar de ce vorbesc eu de frate-miu vitreg, aici pe blogul meu de mamaluimarc?

Pentru ca uneori vorbesti despre oamenii la care tii prea putin, prea rar, prea tarziu.

Azi el nu mai e.

Un accident stupid cu bicicleta, pe asfalt, pe langa Brasov, i-a curmat o ascensiune care avea sa fie si mai fulminanta decat cea de pana acum.

Gandindu-ma la accident, totusi am avut impresia ca Dumnezeu l-a luat cu mana de acolo si l-a dus in gradina lui. Asa a vrut, asa a fost sa fie. Scurt, intens, si cu zambetul pe buze.

Adio Razvan frate-miu, desi am impresia ca o sa ne mai intalnim candva, cumva.

Ziua lui Marc β€πŸ˜›πŸ™πŸ§‘πŸ’ƒ

A venit acel moment din an in care cea mai folosita replica cliseu de altfel este, doamne cat de repede trece timpul!

Parxa mai ieri eram cu burta uriasa, si ma urcam in Uber si mergeam sa nasc cu contractii din 3 in 3 minute de cate 30 de secunde bucata. Partea tare e ca nicicand nu am fost mai organizata, disciplinata sau perfect constienta ca atunci, si faceam totul calm si nu pe contractii.πŸ˜‚πŸ˜‚πŸ˜‚

Dupa cum vedeti am si inceput sa vorbesc despre ziua aia. Zi, care va fi reamintita cel putin o data pe an, va avea propria ei poveste, animata de mici scenete si presarata cu emotii la fiecare cuvintel.

De cand sunt mama, ziua lui, a copilului meu perfect Marc, nu mai este doar ziua lui, e cumva si ziua mea. E si ziua in care eu am devenit mama, e si ziua in caretotul a devenit real.

The thing was suddenly real. Pana atunci, bla bla bla. Stim cu toate la ce ne referim. O sa fac o sa dreg, o sa fiu, o sa. Atunci, nu mai zici nimic si te trezesti facand. De cele mai multe ori, altfel decat credeai, ziceai, gandeai.

Ziua lui Marc de 2 ani, vine peste noi cu potop de petreceri. Intai la gradi, ca grupul de admiratoare si fane ai suporterite a lui Marc care este din ce in ce mai mare. Si am auzit ca fetele vor tort. Ce sa-i faci.

Plus ca mami are si ea prietenele ei, cu copii cam de aceeasi varsta cu Marc, si tare mi-e drag sa-i vad pe toti la un loc.

Asadar, facem si un party, la care vor fi aproape doar baieti, bine ca o mamica s-a muncit sa faca o fata, ca sa nu fim doar baieti.

Ma gandesx din ce in ce mai mult la ce fel de anturaje il expun si ce fel de experiente acumuleaza deja. Si ce fel de idei isi face deja despre lume si mersul treburilor.

Ca orice parinte as vrea sa stau cu el cat mai mult sa mergem sa facem si sa calatorim mult, impreuna. Daca as vrea sa fac musai ceva, asta ar fi ideal, sa hoinarim.prin lume, cu totii. Desigur, n-avem plan concret pt asta, asa ca e doar wishfull thinking si atat. Deocamdata.

Vad ca nu ma pot abtine sa nu divaghez de la subiect, asa ca mai bine spun pe scurt ca petrecerea va fi la un loc de joaca si da, fac party pt mine sj prietenele mele mamici, cu care am fost la lectii de muzica impreuna, cu care am impins carutul prin parc la plimbare, cu care an carcotit la locul de joaca, cu care m-am bucurat si am impartasit diversificarea, retete de medicamente, primele raceli, alaptatul, lipsa somnului, restaurante de unde sa comanzi mancare, sfaturi despre doctori, impresii din vacante si mai nou experiente de gradinite.

Am deja o comunitate de mame frumoase, energice, care cu usurinta intra in categoria super woman, wonder woman, pe care ma bucur sa le cunosc si pe care eu una mi le doresc aproape in continuare si mai ales ma bucur teribil sa vad puii nostrii la un loc. Cred ca asta ma entuziasmeaza cel mai mult.

Pentru ei, pentru Marc & co, va fi probabil o petrecere in care se vor lupta pentru jucarii si se vor evita reciproc. Nici vorba de socializare mai ales ca sunt mici si covarsitoare majoritate, de singuri la parinti.

Desigur, acest lucru nu ne impiedica pe noi mamele sa-i punem la un loc si sa ne amuzam pe seama lor. Pana la urma nu e de ici de colo sa ai cu cine bea un capucino si sa mai ai si o discutie in timp ce fii-tu e vizibil interesat de altceva inafara de tine. 😁😁😁

De abia astept petrecerea de 2 ani a lui Marc. Acum, cat nu stie el ce fac eu, ca dupa, parca-l aud, mama, gata te rog cu petrecerile tale. 😳

2 ani. Si parca ieri ..

Sa vedem ce-o fi maine. πŸ˜‰