My first. Bohemian Rhapsody.

Am fost la film. Reiese din titlu.

Needless to say, I was … impressed.

M-am dus cu retineri si cu inima stransa la film. Pentru ca Freddy e Freddy si e doar unul. Si daca nu e el nu e Queen. Si daca nu e el, nu pot privi cu ochi buni vreun impersonating, mai ales de-al lui. Freddy, The One and Only, Freddy Mercury.

Am gresit. Tipul care “i-a dat viata” a fost foarte bun. Foarte bun. Neasteptat de bun. Atat de bun incat asemanarea care o vroiai one2one, nici nu mai conta.

Atitudinea, siguranta, nesiguranta, emotia care a fost transmisa a fost atat de mare, incat eu l-am vazut pe Freddy la cinema, live, cum nu l-am vazut vreodata, ca eram prea mica cand acest mare om s-a stins.

Am “cunoscut” Queen cand eram mica mica, aveam cred ca vreo 6 ani. Tin minte ca eram in casa bunicilor, unde unchiul meu Dan statea. Primele casete pe care le tin minte si acum au fost Queen, Prince, Wham si Scorpions. De la mama tin minte doar Dirty Dancing si Earth Wind and Fire.

Sa stabilim un lucru de la bun inceput.

Queen e de pe departe cea mai tare formatie care a existat vreodata.

Nu o sa fie nici una care o sa ajunga la dimensiunea ei, pentru ca oricum timpurile s-au schimbat si nici publicul nu mai e la fel. Parca de la U2 incoa nici nu se mai “fac” formatii ca pe vremuri. Acum sunt fiecare pe turta lui, individualisti certificati cu patalama la mana, de te miri si cand fac o colaborare.

Revenind, filmul mi-a aratat fix ce vroiam sa retin despre Freddy, si anume, cat de genial a fost si cat era de uman in tot ce facea.

Desi cu un oarecare accent pus si asupra vietii personale, este fix atat cat sa deduci unele chestii dar sa nu pierzi din vedere iubirea si scopul divin pe care l-a avut acest om pe pamant.

Dragostea, loialitatea, increderea in prietenii lui, cat si dorinta de a fi privit, vazut, admirat cu scopul de a impartasi fantastica expresivitate asupra vietii, au facut din el un vizionar al timpului lui si chiar si-al timpului nostru.

Freddy a fost atunci un avangardist, care in vremurile.noastre s-ar putea sustine foarte bine doar cu ce a facut atunci.

Freddy e un atemporal, care va trai vesnic in inima si in urechea mea muzicala.

A fost un film care m-a miscat profund, pentru ca mi-a reamintit de viata unui mare om, a carei genialitate o recunoste si acum generatie dupa generatie. Am ras, am plans, si iar am plans la film, la fiecare melodie, la fiecare clipa de singuratate profunda pe care acest super om a trait-o.

N-am jubilat nicicand la ideea de a ma intoarce in timp. Nu stiu de ce, dar vad timpurile noastre ca fiind cele mai bune. Ma consider chiar norocoasa ca pot trai asemenea timpuri. Insa, insa, tot ce pot sa spun, e ca daca as putea vreodata sa ma intorc in timp, as face-o ca sa pot sa fiu pe Wembley, la concertul Queen din ’86. Desigur. Aveam 4 ani si mi-as putea da toata viata peste cap. Insa as sta doar in Anglia pentru concertul lor. 😁😁

The Biggest Band In The Whole History, QUEENπŸ’–πŸ’–πŸ’–

Acestea fiind.spuse, va las, ca mai am de aratat inca juma de concert live lui Marc.

Niciodata nu e prea devreme pentru muzica buna. πŸ€—πŸ€©πŸ˜˜

Bizu!

Advertisements

Razvan frate-miu

Pe Razvan frate-miu l-am cunoscut cand eram prin clasa a 7-a , cred. Asa sunt copii din divort, isi cunosc fratii mai tarziu ca nu-i au din prima.

Primele chestii pe care le-am aflat despre frate-miu, expresie care mi-a placut tot timpul sa o folosesc, a fost ca e mai mare si ca are o emisiune la radio, seara de la 11. Eu ascultam de obicei Alfa. El cred ca emisiunea o avea pe Star B.

El era deja la liceu si din spusele lui taica-su era razvratit dar foarte smart. Unul din copii aia care cumva avea curajul sa sfideze autoritatea raspunzand si punand intrebari. Pe vremea aia era ceva.

Mai tin minte majoratul lui care a fost pe undeva pe la Gheraiesti la minunatele casute de carton. La majoratul meu deja era la Bucuresti, la facultatea de filozofie. Pe vremuri ma gandeam ce facultate mai e si asta – filozofie? Acum cred ca e singura pe care ar trebui sa o faca toata lumea care nu are idee despre ce vrea sa faca cu adevarat. Eu aveam numai avioane in cap la 18 ani si cine n-are si de ce n-ar avea? Daca nu atunci, cand?

Ne-am mai intalnit prin niste tabere si tin minte ca avea pleata data dupa urechi si un mare zambet pe fata. De fapt asta cu zambetul e prezent in toate ipostazele in care mi-l amintesc. Un tip deschis, absolut determinat parca sa-ti demonstreze ca nu se poate, nu exista.

Un tip care a facut cateva facultati ca in sfarait sa aleaga sa faca ce a facut si taica-su, sau mai bine zis ce nu a facut. Sa aiba o firma de constructii foarte puternica si foarte bine cotata.

Nu i-a fost tot timpul bine, nu a avut tot timpul bani, nu a avut tot timpul iubire si intelegere, dar nu s-a plans niciodata de nimic.

Copii singuri la parinti au niste calitati care pot fi considerate si defecte totodata. Egoismul, independenta, salbaticismul la care se poate ajunge dintr-o exagerata discretie sunt doar cateva pe care noi doi le-am avut din plin.

Nu vorbeam periodic, nu eram genul ala de apropiati, insa stiam si eu si el ca suntem acolo, unul pt celalalt, amandoi pt ai nostri.

Un gand reconfortant, pentru ca in mai toate momentele noastre importante am fost acolo unul pentru celalalt.

Dar de ce vorbesc eu de frate-miu vitreg, aici pe blogul meu de mamaluimarc?

Pentru ca uneori vorbesti despre oamenii la care tii prea putin, prea rar, prea tarziu.

Azi el nu mai e.

Un accident stupid cu bicicleta, pe asfalt, pe langa Brasov, i-a curmat o ascensiune care avea sa fie si mai fulminanta decat cea de pana acum.

Gandindu-ma la accident, totusi am avut impresia ca Dumnezeu l-a luat cu mana de acolo si l-a dus in gradina lui. Asa a vrut, asa a fost sa fie. Scurt, intens, si cu zambetul pe buze.

Adio Razvan frate-miu, desi am impresia ca o sa ne mai intalnim candva, cumva.

Ziua lui Marc β€πŸ˜›πŸ™πŸ§‘πŸ’ƒ

A venit acel moment din an in care cea mai folosita replica cliseu de altfel este, doamne cat de repede trece timpul!

Parxa mai ieri eram cu burta uriasa, si ma urcam in Uber si mergeam sa nasc cu contractii din 3 in 3 minute de cate 30 de secunde bucata. Partea tare e ca nicicand nu am fost mai organizata, disciplinata sau perfect constienta ca atunci, si faceam totul calm si nu pe contractii.πŸ˜‚πŸ˜‚πŸ˜‚

Dupa cum vedeti am si inceput sa vorbesc despre ziua aia. Zi, care va fi reamintita cel putin o data pe an, va avea propria ei poveste, animata de mici scenete si presarata cu emotii la fiecare cuvintel.

De cand sunt mama, ziua lui, a copilului meu perfect Marc, nu mai este doar ziua lui, e cumva si ziua mea. E si ziua in care eu am devenit mama, e si ziua in caretotul a devenit real.

The thing was suddenly real. Pana atunci, bla bla bla. Stim cu toate la ce ne referim. O sa fac o sa dreg, o sa fiu, o sa. Atunci, nu mai zici nimic si te trezesti facand. De cele mai multe ori, altfel decat credeai, ziceai, gandeai.

Ziua lui Marc de 2 ani, vine peste noi cu potop de petreceri. Intai la gradi, ca grupul de admiratoare si fane ai suporterite a lui Marc care este din ce in ce mai mare. Si am auzit ca fetele vor tort. Ce sa-i faci.

Plus ca mami are si ea prietenele ei, cu copii cam de aceeasi varsta cu Marc, si tare mi-e drag sa-i vad pe toti la un loc.

Asadar, facem si un party, la care vor fi aproape doar baieti, bine ca o mamica s-a muncit sa faca o fata, ca sa nu fim doar baieti.

Ma gandesx din ce in ce mai mult la ce fel de anturaje il expun si ce fel de experiente acumuleaza deja. Si ce fel de idei isi face deja despre lume si mersul treburilor.

Ca orice parinte as vrea sa stau cu el cat mai mult sa mergem sa facem si sa calatorim mult, impreuna. Daca as vrea sa fac musai ceva, asta ar fi ideal, sa hoinarim.prin lume, cu totii. Desigur, n-avem plan concret pt asta, asa ca e doar wishfull thinking si atat. Deocamdata.

Vad ca nu ma pot abtine sa nu divaghez de la subiect, asa ca mai bine spun pe scurt ca petrecerea va fi la un loc de joaca si da, fac party pt mine sj prietenele mele mamici, cu care am fost la lectii de muzica impreuna, cu care am impins carutul prin parc la plimbare, cu care an carcotit la locul de joaca, cu care m-am bucurat si am impartasit diversificarea, retete de medicamente, primele raceli, alaptatul, lipsa somnului, restaurante de unde sa comanzi mancare, sfaturi despre doctori, impresii din vacante si mai nou experiente de gradinite.

Am deja o comunitate de mame frumoase, energice, care cu usurinta intra in categoria super woman, wonder woman, pe care ma bucur sa le cunosc si pe care eu una mi le doresc aproape in continuare si mai ales ma bucur teribil sa vad puii nostrii la un loc. Cred ca asta ma entuziasmeaza cel mai mult.

Pentru ei, pentru Marc & co, va fi probabil o petrecere in care se vor lupta pentru jucarii si se vor evita reciproc. Nici vorba de socializare mai ales ca sunt mici si covarsitoare majoritate, de singuri la parinti.

Desigur, acest lucru nu ne impiedica pe noi mamele sa-i punem la un loc si sa ne amuzam pe seama lor. Pana la urma nu e de ici de colo sa ai cu cine bea un capucino si sa mai ai si o discutie in timp ce fii-tu e vizibil interesat de altceva inafara de tine. 😁😁😁

De abia astept petrecerea de 2 ani a lui Marc. Acum, cat nu stie el ce fac eu, ca dupa, parca-l aud, mama, gata te rog cu petrecerile tale. 😳

2 ani. Si parca ieri ..

Sa vedem ce-o fi maine. πŸ˜‰

Cand copilul e bolnav ..

Suntem bolnavi. Nu, nu vorbesc la per III plural degeaba. Suntem, adica noi. Eu si Marc si ta-su.

Nu e prima si nici ultima raceala insa e cea de acum. Si e altfel. E mai nasoala. Si se desfasoara asa. Plans, matzait muuuuuult, asa ca si cum ar fi un auuuuuuleooooo si vai de mineeeee. Muci. Din aia de tre sa-i tragi cu aspiratorul, durere-n gat si mai nou si-un debut de otita, asa ca sa aiba omu de ce se trage. Ah si febra. Lipseste ceva? Raceala clasica, ca la carte, pe care am imprumutat-o si eu, sub o forma mai usoara caci sunt mai mare un pic.

Pana si traseul la doctori a fost la fel. Incerci sa faci o programare. Primul loc disponibil peste 3 saptamani. I-auzi asa repede? Pastrat-l totusi. Ajungi la urgente. Tu si inca alti zeci de parinti disperati si nedormiti cu odraslele urland la ei in brate.

Si stai, si stai, si stai si stai. Inveti mersul trebilor, cand ies asistentele doar cu privirea si cheama pe urmatorul, numele copiilor, ce cauta acolo si cati ani au, toate astea fara sa vb cu nimeni. Feresti din respect noii bebelusi chiar daca nu e nimic contagios cu al tau .

Si stai.

La un moment sat, cand esti asa pierdut in ganduri de nici nu stii de ce stai acolo, ca prin vis, cineva iti sopteste numele.

Ah d-voastra erati? Credeam ca iar au plecat. Am strigat de 3 ori.

Nu raspunzi. Nu vrei sa te certi.

Si uite asa, te intreaba ce are, tu povestesti cu lux de amanunte nefolositoare, in timp ce doamna dr scrie.

Pana la urma am plecat acasa oarecum nelamurita. Chiar si in urma analizelor nu e nici viral nici bacterian, totusi daca dupa 2 zile nu trece febra, treceti pe antibiotice. Mda.

Pentru ca eram oricum infometati, lesinati de oboseala ne-am decis sa mergem si la o alta doctorita, narurista sau indianca cum ii zice barbata-miu. Am mers. A fost … mistic.

Culmea e ca am ales sa mergem pe tratamentul naturist, ca tot nu e ceva ff serios. Devine insa serios cand apare si un debut de otita de care am aflat dupa o alta vizita specific la ORL dupa ce copilul plangea de 1 zi tragandu-se de ureche. Dar tot n-am trecut pe antibiotic.

Asta cu medicamentele e atat de subiectiva incat sigur pot crea dezbateri eterne. Depinde de tine ca familie, ca stil de viata, cum ai fost crescut, invatat sau ce stil vrei sa adopti mai nou, in ce crezi in ultim rand.

Cu ce nu sunt deloc de acord e sa ii dai ceva copilului ce nu ai lua tu insuti. Desi exista in lista siropurilor pt copii unul atat de dulce incat mi se faca rau doar de la miros. Lui Marc insa ii place dulce. Ce nu-i place e biomicinul, sau dracu gol. Nici mie nu-mi place sa-i dau tratamentul, ca revad exorcistul in direct. Plus ca nu pot sa i-l dau singura. Ar insemna sa-l leg.

In alta ordine de idei, am crezut ca pot lucra un pic de acasa, dar nu.

Nu nu nu.

Copilul bolnav, nici macar la buda singura. N-am mai iesit nici eu din casa de 4 zile si da, e foarte foarte complicat sa-l aud plangandu-se, vaicarindu-se, fiind maxim ciufut si fara sa stii daca e din cauza unei dureri indreptatite.

Cel mai complicat mi s-a parut sa-mi pastrez integritatea mentala cand Marc plangea. Pe scurt, am simtit ca mi se lichefiaza creerul cand Marc plangea de 5 ore si nu se mai termina. Practic dupa cateva ore din astea tot ce mai pot sa fac e sa ma spal pe creer cu ceva super stupid, gen uitat tv. Eh da,, LUX!

Ne culcam toti odata ca nu dureaza mult somnul si tre sa faci pe calutul prin bucatarie sau prin casa. Si nu vrei sa te izbesti de pereti cand te plimbi prin casa de la 2 la 6 .. Desi, te intrebi cum ar fi sa intri intr-un perete un pic cu urlatorul vadit nemultumit de prestatia ta de la ora aia.

Da, recunosc ma gandesc cum sa-l fac afis pe Marc. Da. Mai recunosc ca nu doar ca nu apreciez genunchii in burta sau coatele pe sani, dar mai si reactionez zbierand. Ma enervez, chiar infurii, tip si-mi cer scuze. Nu stiu cum sa-mi pastez calmul, cred ca sunt prea neanderthaliana pt asemenea atitudini.

Sunt cum sunt si sper doar sa nu-l traumatizez … iremediabil.

Va ziceam la inceput ca si eu sunt racita. Dupa cum am scris articolul asa am si grija de mine. …

Am inteles de la alte mame ca asta se va repeta in urmatorii ani.

Ce pot sa zic, sunt entuziasmata.

Desigur cu timpul va deveni ca un fel de second nature asta cu a racit, insa acum e prima data cand sunt la munca. De fapt nu-s. Bona a facut zona zoster si oricum nu ne mai poate ajuta si mama e disponibila doar de saptamana viitoare de cand o vom abuza!

Oricum nu cred ca Marc ar fi stat cu altcineva cand a fost rau rau. Una e sa stea cand ii e bine, alta e sa stea cand e rau rau. Plus ca eu am avut sansa sa-l vad si sa-l observ sa ajustez si sa iau decizii. Prin ochii unei bone, cat de bune ar fi ea, nu pot face asa ceva.

Cum sa n-o iei razna cand stai atat in casa?

Pai jucarii, lego desigur, insa pe mine m-au salvat cartile. Cumpar multe carti de tot felul, majoritatea cartonate si cu imagini sau cu ceva putin scris in engleza sau spaniola, asa am gasit. Insa am dat peste niste carticele de colorat in romana care culmea au si abtibilduri si scris! Tre sa recunosc am fost impresionata mai ales ca la 6 lei 😳 asa ceva …. nu gasesti. Am colorat, am lipit, am avut ocazia sa ma pisicesc, sa ma maimutaresc dar si sa colorez impreuna cu fii-miu.

In speranta in care o sa fim bine cat mai curand, va las cu povestea mea si niste poze.

Bizu!

A venit toooooaaaamnaaa

Nu stiu voi, dar eu una chiar am asteptat ploaia asta.

Mi-l si amintesc pe Pitis cu a lui ploaie, ploaia care va veni, le va potoli pe toate…

Pai cam asa e, nu?

E pentru prima data intr-o lunga perioada de timp cand simt ca mi-e dor de ploaie si mai ales tot ce vine cu ploaia. Cu statul in casa, cu citit o carte, cu uitat si la un film ceva, la un vin fiert la gura sobei. Ohooo! Da m-am dus departe nu gluma. Acum inca se bea must si frunzele inca sunt in copaci verzi galbui nu invers. Nu ca as avea timp de vreuna dim activitatile de mai sus, doar visez si eu …

Da de unde aceasta pornire?
Si eu m-am intrebat. πŸ€“

Am mai multe posibile raspunsuri, nici unul corect dar nici unul gresit si totusi nici unul majoritar, saaaaauu?

O parte ar fi ca am tot fost plecata vara asta, n-am prea stat locului si mi s-a cam urat sa traiesc din geamantan.

Al doilea motiv ar fi ca am inceput jobul, Marc gradinita si in loc sa ne adunam de pe drumuri in parc, ne adunam de pe drumuri, acasa. Cred ca acasa a devenit mai casa de cand am copil si daca si pana acum mi-era drag sa vin acasa, acum chiar e si drago-necesar. 😁

Al treilea motiv ar fi ca m-am saturat de vara. Da, recunosc.

Draga Vara,

Ai fost lunga si frumoasa si cu niste calduri de am fugit din Bucuresti si din oras si tare m-am bucurat sa-ti vad fata mai blanda pe la tara, pe la munte. Ca nu, la oras nu ma mai inteleg cu tine de ceva vreme si tare mi-e ca o sa fii din ce in ce mai sufocanta ca o fata nesigura pe ea cu prietenul ei.

Prefer sa te vad o doamna, care arata minunat si pe oriunde se duce e primita cu usile si geamurile deschise, e laudata ca arata bine si imprastie buna dispozitie oriunde e. Nu o cotoroanca batrana a carui suflu devine la sfarsit de zi demonic si toti se feresc de ea inchizandu-i geamurile-n fata.

Intr-adevar, nu tu esti de vina, ci tot noi oamenii cu asfaltul si masinile noastre, dar si tu pari neiertatoare si parca ne taxezi pentru fiecare pom lipsa, inzecit.

Desigur, chiar cred ca asa ne trebuie.

Asadar, draga toamna, desi esti in drepturi de ceva vreme, doar acum am simtit ca ti-ai facut simtita prezenta cu mantia ta de ploaie.

Bine ai venit!

Si tu Vara, bine ai plecat! Drum bun pana-n Australia!πŸ§œβ€β™‚οΈ

Ultimul dar nu si cel din urma motiv pentru exaltarea mea in fata anotimpului ploios este ca se apropie un moment foarte important pentru mine, ziua lui Marc. Pam pam.πŸ™β€β™‚οΈβ€

Da, mai este exact o luna pana atunci insa eu parca am intrat in priza. Sunt cuprinsa deja de un carusel de sentimente si ma bucur sa fiu in acest tren. Sunt o gramada de sentimente, dar cel mai pregnant e CAND AU TRECUT DEJA 2 ANI??????????!!!!!!! 😱😱😱

Ma uit cu mirarea omului care se vede pe el la fel in oglinda de parca timpul ar fi trecut doar peste fii-miu. Auzi la ea, ce figuri.

Nu nu papusa, mai numara o data firele de par alb si ridurile si kilogramele si-ai sa vezi ca-ti da cu plus, dar de data asta nu e cu fericire.

Baaaa daaaa! E cu maxima fericire! Si nu ma intereseaza nici de riduri, ca-s de la zambit, nici de fire albe, ca oricum era din facultate si nici de kile … deocamdata πŸ˜‹

Revin, ma tot intreb: daca timpul trece asa repede si pentru el, asa trece si pentru noi?

Nu gigi, pentru tine sta, cum parca statea fumul de tigara din tigara lui Moromete cand era in padurea lui Iocan … 😳

Orice ar fi, oricum ne gaseste vremea asta, eu zic ca e bine, ca ne mai adunam si noi pe la casele noastre, ca ne mai adunam inauntru la altfel de jocuri, ca mai vizitam prieteni si ca poate ne aduce mai aproape, in jurul mesei, in jurul focului.

Am fugit, ma duc sa-mi pun de-un ceai!

Bizu! πŸ€—

M-am saturaaaaaaat!!!

De ceva vreme incoace cand am mica mea fereastra de social media si dau scroll la zeci si poate sute de poze, am simt ca ma incarc negativ.

De fapt, am acea senzatie cand revin la viata mea reala, unde nu-s in caraibe sau palma de mallorca, nu ma dau nici cu parapanta si nici cu surful, nu am fost la prezentari de moda si nici nu-s imbracata cu gucci, dolce sau nici macar fashion, nu sunt stilizata si nici machiata fendi kylie sau macar sephora.

Sunt imbracata intr-un tricou care a fost odata ok si acum downgradat la statutul de “casa” asortat cu niste pantaloni care tot la fel ii am de nu stiu cand ca au un material super ok, desi arat ca un clovn care tocmai a iesit dintr-o incaierare cu restul baietilor de la circ. Parul mi-e prins intr-o coada de doamne-ajuta si activitatile mele sunt de maxim interes.

Bag rufe la spalat. Pam pam. Ce rufe? Multumesc c-ai intrebat. Rufe murdare! De-a lui fii-miu, de-a lui barbata-miu, de-ale mele. Nuuuu, nu le bag impreuna, le bag separat. Da, si pe culori le sortez, desi la 30-40 de grade nu iese nici o culoare. Daaa, pun si detergent. Nuuu, nu mai folosesc nici eu praf de cand au aparut capsulele astea dragalase. Rotatii? Da, pun sa fie stoarse, da nu prea tare, ca sa le pot usca fara sa le calc dupa. Desi am un fier de calcat vertical si supersonic, dar na.

Plictisitor, nu? Nimeni nu vrea sa auda sau mai rau sa vada o scena din viata lor cotidiana si banala. Nu?

Vrem sa fie totul perfect!

Parul tot timpul spalat siiiii coafat, chiar daca-i sauvage lasat. Abdomenul tot timpul incordat. Buzele care emana stralucire ca si pielea tot timpul, bronzata dar tonifiata. Coapsele tari si artagoase, gata sa fie roase, si fundul, ce mai, fundul micut, perfect rotund si doar un pic plinut. Ochii gene sprancene, totul asezat perfect. Dintii, ah dintii de-un alb stralucitor de-mi vine acu sa mor! Hainele, toate baltate, care mai de care colorate. Nu stiu zau ce am cu rima, ma urmareste cu masina. Si eu tot ma-ncapatanez sa o iau drept sa nu virez. Sa nu pun versurile-n forma, ca poate continutul, o sa se achimbe.

Deci mai, chiar daca vreunu are o zi proasta si spune asta, tot arata bine si e doar o invitatie sa mai primeasca niste aplauze la scena deschisa. Vaaaai! Da ce bine arati chiar ai cand esti oboooooo! Doamne doamne, ce n-as da sa fiu tu! Sunt sigura ca toti influencerii – ii recunoastei dupa zeci de mii de likeuri – primesc zeci de emoticoane cu i β™‘ u, i wanna be like u, i wanna spend my life as u.

Dar cator oameni le seamana viata cu a lor?

None.

Pai mai Madalina, de ce sa ma uit la insta si sa vad lucruri banale? Pe care le pot face si eu?

Lasa-ma sa te intreb ceva. Te-ai simtit vreodata naspa dupa ce ai dat scroll? Ai simtit ca viata ta nu e nici pe departe atat de palpitanta ca a celor de pe insta? Ai simtit un pic, un pic de invidie? Sau macar ca nu e demn de o postare faptul ca tocmai ai luat un pranz delicios cu o buna prietena? Ca nu erai nici imbracata cum trebuie, nu era vreun loc posh si erati si ranjite cu gura pana la urechi, ceva ce nu se face daca nu e o poza facuta profesionist. Pe scurt aratati ca doua tute. Crezi ca o sa si stergi poza aia.

Sau poate ai fost la sala. Si ai tras din greu si in adrenalina de moment faci o poza. Dar inca nu postezi. Cand iesi te uiti la poza si vezi o tipa care inca are burta, transpirata ca un cal de curse dupa cursa, cu un zambet tamp pe fata. Lasa, nu postezi. N-ai de ce, pozele cu rotund in loc de patratele nu sunt apreciate.

Sau poate te-ai despartit. Sau poate nu ai facut nimic. Sau poate te-a inselat. Sau poate te-ai certat cu prietena ta buna. Sau poate nu ai bani pana la urmatorul salariu. Sau poate te-ai certat cu ai tai. Sau poate ti-e dor de ei si nu mai sunt….

Pentru ca asta te readuce cu picioarele pe pamant. Pentru ca nu e totul roz si bleu si norisori si apa limpede si calatorii si dragoste si iubire.

Pentru ca fix atunci cand esti intr-unul din momentele de mai sus ai cea mai multa nevoie de sustinere.

Pentru ca atunci cand arati ca esti vulnerabil, chiar esti uman.

Pentru ca noi oamenii suntem complexi si avem o intreaga gama de sentimente la indemana sa ne traim viata si ce postam pe retelele sociale ajunge sa ne influenteze viata reala.

Si parca nimic nu mai e destul de bun, si traim fiecare intr-un turn, de fier forjat si minciuni sfruntate, atent culese si selectate, periate si adaptate, in functie de moment si timp lansate, catre un public aproape necunoscut, dar pe-acarei apreciere o imprumut, drept litera de lege chiar, si-ntocmai duci o lupta in zadar, ca sa te placa iar si iar …

Va provoc pe toti cei care imi cititi textul, sa postati macar o zi intreaga poze cu voi facand lucruri normale. Cotidiene. Din casa, din drumul vostru. Cu hainele cu care sunteti imbracati fara sa fiti fardati. Cu ziua buna, proasta sau mai putin deosebita pe care o aveti.

O zi normala in care fac ce fac eu de obicei. Nu vreau sa speculez uratul, ba din contra. Vreau sa vad frumusetea normalitatii. Frumusetea unei zi obisnuite, in care toti facem tot ce facem noi de obicei. Fara concedii asteptate de 1 an de zile. Fara bronz perfect. Fara 1000 de poze si selectezi 1 pe care o editezi. Doar o poza. Cu tine facand ceva normal, banal. Si ca sa va arat cat de serioasa sunt, o sa postez o saptamana intreaga poze cu mine facand lucuri obisnuite. O sa fie banal, plictisitor sau real si interesant. Voi hotarati, insa eu una, M-AM SATURAT DE PICTURE PERFECT!!!

Dragi mamici,

De cateva zile ma tot trezesc noaptea cu aceeasi idee dubios de nastrusnica in cap: sa fac o aplicatie, pentru noi, mamicile.

O aplicatie? Ce fel de aplicatie?

De exemplu, o aplicatie de mobil care sa ne ajute sa identificam restaurantele cu loc de joaca pentru copii. Sa mananc linistita si nu in picioare pe afara. Sa nu mi se transforme iesitul afara intr-un tabu sau mai rau intr-un haos. Sa am posibilitatea de a sta la masa in timp ce-l vad pe Marc cum se joaca cu alti copii.

Sau

O aplicatie in care sa gasesc cafenelele unde ma pot duce cu carutul eventual. Sau unde am cum sa-i parchez bicicleta, trotineta, sania in curand. Dada, ca vine iarna si nu mai merge asa cu stat la terasa. Si pentru ca nu se fumeaza inauntru (superb de minunat) putem iesi cu copii la reetaurant, zic.

Sau

Locurile de joaca pentru copii. Acoperite. Nu alea din mall. Si ce ofera ele. Si ce poti face. Si cat costa.

Sau

Orice alt lucru va intereseaza pe voi.

Orice alta nevoie aveti si nu e acoperita deocamdata.

Ce ziceti?

Vi se pare fezabil?

V-ar interesa asa ceva?

Avem nevoie de chestia asta?

Daca stii deja locuri unde iesiti si va simtiti bine cu tot cu copii, da un share.

Cred ca acum mai mult ca oricand simt nevoia unei comunitati, dar in acelasi timp ca mama, recunosc cat suntem de diferite si cat de altfel ne crestem copii.

Avem din ce in ce mai multe mijloace de gradinita, de scoala, alternative. Avem tot netul sa ne spuna cum sa facem de la procreere pana la cum sa-i dai cu lingurita. Avem toata informatia din lume si totusi suntem mai individualiste in abordare ca niciodata. Cele care au familia pe langa, sunt norocoase ca mai au totusi o bucatica din exemplul familiei alaturi.

Celelalte, incearca aderarea, alipirea la una din sutele si miile de comunitati online care iti dau falsa apartenenta la o comunitate reala. Insa cand se intampla ceva real, virtualul poate doar sari cu gura, nu musai chiar de ajutor.

Suntem multe dar impartite pe grupuri si grupulete, de catre o idee, de catre o abordare, de catre o perspectiva.

Si eu sunt poate parte a unui grup.

Financiar, din punct de vedere al locatiei, al cunostintelor si chiar al deschiderii, ne afiliem sau nu cu alte mamici.

In ciuda acestor diferente, cu toate avem aproape aceleasi nevoi. Nu? Toate mancam. Toate avem nevoie sa ne simtim bine si comfortabil cand iesim cu copii nostrii. Toate avem nevoie sa ii stim in siguranta, dar in acelasi timp iubim sa sporovaim cu o prietena la un ceai, cafea si poate si-o salata.

Vezi?

Pana la urma nu suntem chiar asa de diferite. Incercam sa parem, ne conplicam viata aiurea cu detalii si nebunii, dar basicul e la fel pentru toate. πŸ˜‰

Haide!

Stii vreun loc fain de iesit cu minunea ta de copil? Daca da, lasa-mi un comment mai jos.

Bizu!