De ziua mea

De ziua mea anul acesta, pentru a doua oara in viata mea, sunt insarcinata.

Cand ti se intampla prima data, nu stii daca vei mai avea ocazia a doua data. Asa ca e cu siguranta un moment special. De data asta este un moment special pentru ca sunt a doua oara insarcinata, de ziua mea, cu burtica in cu totul alt trimestru si cu alt bebel on board. Si acum, ma gandesc ca poate va fi pentru ultima data cand ma serbez, in forma de ou purtator de surpriza.

Sunt niste momente unice si magice pe care de multe ori nu le constietizam atunci cand se intampla, ci dupa aceea, daca suntem destul de reflectivi sau norocosi sa ni le aducem aminte.

Eu una, doar cu ajutorul pozelor sau unei simple liste realizez cate lucruri am facut, dar si in cat timp. Senzatia de multumire, gratitudine si satisfactie, vine doar cand stai si tragi linie sau atunci cand te odihnesti. La fel de important precum a face un lucru, este sa inveti sa stai si sa iti tragi sufletul sau doar sa contempli ce-ai facut imediat dupa.

Sunt invatata sa sar imediat pe cal sa fac sa dreg sa deleg, sa caut sa actionez sub orice forma. Sunt invatata sa iau decizii si imi vine usor sa fac o evaluare dupa care sa iau decizia. Sunt invatata sa imi asum si rezultatul, oricare ar fi ala. Nu sunt invatata sa stau dupa ce-am facut ceva. Simt nevoia sa sar pe urmatorul cal. Sa cuceresc un nou munte sau sa incerc sa-l dobor. Sunt invatata sa incerc si sa nu renunt. Dar nu sunt invatata sa ma aplaud daca castig. Nu sunt invatata sa plang daca pierd mai mult decat 2 lacrimi de oftica. Nu sunt invatata sa stau sa vad unde a fost bine si unde a fost rau si ce as fi putut face sa fie mai bine. Sar ca berbecul pe urmatorul cal.

Cred ca in momentele astea de celebrare, rascruce, tranzitie, schimbare, doar atunci meditez asupra lucrurilor facute si nefacute. Si daca atunci reiese ca sunt multumita de mine, si ca fac multe de care sunt foarte bucuroasa, in general ma mustrez si critic aproape la fiecare pas. Oare daca as sta sa vad ce fac mai des, as ajunge sa fiu mai buna cu mine mai des?

Da, sunt insarcinata si astept o fetita. Am deja o mandrete de baiat, care mi-a furat inima pe veci, dar acum am o noua inima-n mine ce creste si care simt ca ma va provoca in feluri in care Marc nu a facut-o.

Ma gandesc de multe ori cum va fi, si uneori ma gandesc ca o sa faca aia si o sa zica cealalta. Dar ma retrag repede pentru ca imi doresc sa o descopar pas cu pas, zi de zi, asa cum l-am descoperit pe Marc si inca il descopar.

Ma gandesc doar cum o sa fiu eu cu ea. Si daca pana acum n-am avut cu ce sa compar, foaia de data asta s-a schimbat. Relatia mea cu mama e una, o sa fac la fel, o sa fac altfel? Cine stie, cine cunoaste dinainte?

Oricum ar fi, stiu ca va aduce un echilibru si ca e piesa lipsa din familia noastra. Vom fi 2 fete, 2 baieti, 2 parinti, 2 copii. 2 batrani, 2 tineri. Si putem continua asa, odata cu descoperirea lor si totodata a noastra ca parinti de 2 copii.

Azi am tras linie si am vazut cate am facut. La anul, cand voi fi crescut cu inca un an, voi fi facut si mai multe. Sper doar sa nu uit sa-mi trag sufletul mai des, ca sa ma pot lauda mai mult, singura, eu pe mine. 😄

Advertisements

Daca as avea un banut …

Pentru fiecare moment in care as vrea sa scriu, dar nu pot ca sunt in mijlocul noptii si rupta de somn … as avea cel putin 100 de puculite pline.

Da ce am de spus? Pai diverse. De la intamplari situatii care ma fac sa ma uit la viata altfel, pana la ce mi se intampla mie acum in viata, cand am un copil de 2 ani si 5 luni, si alt boboc care infloreste in burta mea pe zi ce trece. 🥀

N-a trecut asa de mult de cand am fost insarcinata, dar totusi a trecut destul de mult sa fi uitat deja niste lucruri.

Totusi, vreau sa vorbesc despre altceva.

Despre ideea preconceputa ca cel mai mic e cel mai rasfatat.

Dragii lui mama.

Sa incepem cu inceputul. Daca pana acum, la prima sarcina stiam ce se intampla in fiecare saptamana, in fiecare zi cu dezvoltarea bebelusului, si era tot timpul programul care rula in mintea mea, acum, mi-am notat de la inceputul sarcinii saptamanile in calendar ca sa le tin minte!

Ce conectare cu bobocul meu de fata? Doar cand stau pe stanga seara si ma bumbaceste Marc in burta sunt: mai, nu ma lovi in burtica ca acolo-i sora-ta.

Ce muzica, relaxare, masaj si inot? De abia reusesc sa fac un minim necesar de pasi pe saptamana. Fug repede cu masina sa-l iau pe Marc de la gradi, sa-i dau de mancare, sa ne jucam impreuna, sa ne conectam dupa ziua lui si-a mea de gradinita si poate sa mai schimb o vorba doua cu barbata-miu dupa ce vine rupt de la seriviciu. Si cand mai am timp de conectare cu ea? Ciuciu.

Ce rasfat? Cand o sa fie rasfatata?

Nu mi se pare ca aia mici sunt rasfatati nicicum. Cu aia mari ai rabdare. O data, cu orice, tot te prostesc. Pe cand cu aia mici esti deja uns cu toate alifiile. Am cazut, m-am lovit, auau! Nici nu te sinchisesti. Been there. Done that. Took the postcard.

Sau mai grave. Ai temperatura? Las’ ca-ti trece! Te calesti.

Si cu hainele. Seriously now. La inceput, individa cu eco trim I a zis ca e baiat asa din impresiile artistice pe care se pare ca i le facusem. Am venit acasa, am scos hainutele care erau de dat si deja imi sclipeau ochii. Acu ca e fata ce crezi ca fac altceva? Nu! Poate o sa-i iau papuci, ca Marc i-a cam tocit totusi pe-ai lui …

Jucarii? Pt ea? Pai ce, cu masinute si trenulete nu ne putem juca? Oricum are Marc plusuri cu care nu s-a jucat deloc. Sper sa se joace ea, ca daca nu, le dam la altii. Si unde-i avantajull deca fi cel de-al doilea copil? Al celui mic?

Tocmai, ca e lasat mai liber, nu e asa cicalit, cocolosit, pazit,

Daca cel mare a cunoscut timp DOAR cu parintii lui, cel mix vine pe un fond unde parintii trebuie sa construiasca un scenariu pentru a putea beneficia cel mic de timp singur cu ei. Si desigur, cu un parinte marea majoritate a timpului.

Cel mic nu stie cum e sa nu aiba un frate. E un dat. Pe cand cel mare a avut parte de atentia totala a celor doi parinti vreme de 1 an, 2, 3, 5, 7 dupa caz. Nu? Unde-i rasfatul va intreb. Undeeee-i? Ca nu-l vad.

Dar da, voi avea o fetita, in care deja vad niste chestii, desi inca nu ne-am vazut. Poate proiectez inainte devreme, poate am sperante desarte pe care o sa mi le scurteze imediat, sau poate e asa cum deja mi-o imaginez, amazoana lu’ mama! 😁😁😁

Va povestesc data viitoare ce si cum. 🍒🌹🌺

Pana atunci,

Bizu!

N-as mai fi facut inca un bebe,

daca as fi stiut cu adevarat ce inseamna tantrumurile / crizele de pe la 2 ani.

Nu. Pai nu. Ca nu-ti mai vine. Ce era inainte ingeras cu pene si puf se transforma in diavol tazmanian cu tendinte sinucigase!

Nu dragelor, nu exagerez. Ati vazut cu toatele cel putin o data in viata voastra un copil in mijlocul trotuarului, zbierand de mama focului. Un copil in mijlocul unui supermarket, zbatandu-se in fibrilatii fals epileptice. Un copil incercand sa se tranteasca in cur in mijlocul strazii dar ridicat de mana de-o mama disperata sa mai prinda verde cu copilul zburand dupa ea.

Cu totii am fost la acel moment judecatori. Hai domle, e doar un copil, cred ca se poate si altfel. Cu ascultarea pozitiva, cu imbratisari, cu dragoste ai iubire si deschidere si conectare, da aia e, conectare. Parintii astia care n-au timp si nu se implica. Ntz, ntz, ntz. Parca ma si vad acu cativa ani, cand nici gand sa am copil, ce priviri atotstiutoare aruncam asupra acelor bieti parinti.

IMI PARE RAU! AM FOST O VACA! LA FEL CA ORICINE CE JUDECA FARA SA FI TRECUT PRIN ASA CEVA!

Draga mama a copilului de mai sus, esti un inger de femeie si copilul tau e un mic animal. Te descurci minunat pentru simplul fapt ca a mai reusit sa treaca o zi fara sa o iei razna. Sunt alaturi de tine si i feel you.

Pentru toti restul, voi divulga adevaratele motive pentru care acesti “bieti” copii, fac acele crize existentiale.

Miere!

Vrei miere mami? Iti pune mami miere in orezul tau cu lapte. Da?

Da!

Uite, a pus mami o lingurita plina plinaaaaaa! Uite ce frumos curge mierea aurie …

Alta! Alta!! Altaaaaaa!!!!!

Mami, da nici n-ai gustat sa vezi daca e destul de dulce. Mami stie cata miere sa puna ca sa fie dulce si iti garantez ca nu mai trebuie. Haide gusta te rog.

ALTAAAAAAAA!!!!!!!

Bine mami, mai pune mami o lingurita sa fie super dulce si buna. Uiteeee…

Altaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!! Altaaaaaaaaaaaa!!!!!!

Mami, da cata miere sa puna mami acolo? Uite uite, nici nu a apucat sa se topeasca, e inca pe fundul farfuriei. Te rog ia si gusta sa vezi ce bunut e.

Unde-i ? Unde ? Unde? Unde mierea?

Uite pe fundul farfuriei. Deschide gurita sa gusti.

Nuuuu!!! Nu mama nu, nu mama , nuuuuuu!!!

Unde unde unde ?

Mama, mierea e acu pe fund, dar se topeste.

Unde unde unde?

Se topeste mierea dar ii da laptelui gustul duuuulce si bun al ei. Nu dispare, doar ca nu o mai vedem

UNDE???? UNDEEE? UNDEEEEEEE???

MARC! GUSTA DIN OREZ MAMI, SI O SA SIMTI MIEREA! nu ma mai intreba unde e, ca nu am cum sa ti-o arat.

Povestea a mai durat, dar mi-e ca te pierd cum am simtit si eu ca ma pierd in lapte ca mierea insa eu deveneam acra …

Finalul povestii arata asa. Marc mancand miere cu lingurita din borcan si farfuria cu orez cu lapte cu miere topita ramanand neatinsa.

Asadar, draga tipa sau tip care iti ridici spranceana la un copil zvarcolindu-se in mijlocul strazii, gandind ca parintii lui sunt de kkt si tu vei fi mai bun, sa stii ca adevaratul motiv pentru care ala micu plange, este ca nu vede mierea din orezul cu lapte! Sau vrea sa linga ambalajul de pe o cutie din supermarket. Sau vrea covrigi cu cremvusti de la coltul strazii ca i-a cumparat o data bunica-su. Sau nu vrea sa se schimbe desi a facut kk si pute ca un sconcs. Sau nu vrea sa sa spele pe maini dupa ce a fost in parc si s-a jucat cu batul in noroi si acu vrea sa manance. Sau ca s-a facut verde si el vrea sa traverseze pe rosu!!!! Da???? Despre asta e vorba! Nu despre vrajeli pozitive, conexiuni si imbratisari.

Da, tot o sa mai fie cativa care o sa vina cu nush ce tratate dupa mine sa-mi arate ca aceasta furie ajuns la suprafata denota altceva. Am raspuns si pt ei. Denota ca esti pe xanax!!! si probabil un copil cu temperament calm. Un impulsivo-compulsivo-isterico ca al meu, plange pana cand se invineteste, doar pentru ca ii schimb pampersul cateodata. Sau i se umfla o vena dupa 10 avertismente de scos din baie dupa o ora de stat si jucat.

Asa caaaaa, hai sa nu mai punem privirea oprobatorie. Haide sa nu mai ridicam spranceana. Haide sa nu privim ca la un accident un eveniment de genul asta. Haide sa ne uitam cu zambet. Si haide sa-i spunem mamei respective: Esti un inger de femeie. Si haide sa-i spunem copilului: esti un animalut mic si cateodata ai avea nevoie de lesa!!!

Deja simt intrebari de genul ce ai patit, ce a facut Marc.

Marc face criza pana acum doar acasa, la spital cand primeste branule si in familie. Inca n-am iesit cu capra, ca sa zic asa. Insa azi pe trecerea de pietoni era o tipa care de abia l-a carat pe-ai ei pana pe trotuar, unde asta a profitat din plin de oboseala femeii care cara si-o sacosa, si s-a latit pe trotuar. Instant 3 babe si cativa trecatori se uitau urat la femeie, si dojeneau copilul, dragul de el.

Eu chiar inteleg cum e sa fii mic si lipsit de putere. Insa credeti-ma, chiar nu era cazul. De multe ori chiar eu ma simt ca o papusica in mana lui Marc. Tocmai ca ii dau putere de decizie si vreau sa fie independent. Dar vezi tu, cu independenta vine responsabilitatea. Prea multa independenta si putere asupra copilului vine cu o responsabilitate prea mare, prea mult de dus. Si atunci? Si atunci, bati in retragere. Uite-asa. Ai gresit, te retragi si te regrupezi pana cand amandoi sunteti gata pentru o noua incercare.

Eu n-am facut decat sa trec pe langa tipa si sa-i zambesc. Sa-i zambesc bland si amuzata, ca noi stim.

Noi mamele stim cat e de greu sa te lupti cu 100 de pareri, 200 de ochi si 500 de sfaturi pe minut. Doar mamele alea adevarate stiu.

Cateodata e mai bine sa taci si doar sa zambesti.

Bizu!

Promisiuni desarte

1. De maine ma apuc de sala

2. La anu o sa mananc mult mai sanatos

3. O sa aleg in fiecare zi

4. O sa urc scarile in loc sa iau scara rulanta

5. Nu mai bag junk food cel putin 6 luni

6. In loc sa deschid televizorul o sa pun mana sa citesc o carte

7. De cat sa iau masina si sa stau in trafic mai bine o sa ma duc pe jos unde am nevoie.

Dupa aia vin exceptiile

1. Cu exceptia zilelor cand sunt bolnava si racita sau nu ma simt bine din anumite motive.

2. Cu exceptia zilelor cand am o zi super naspa oricum si am nevoie de comfort food.

3. Cu exceptia zilelor cand ploua sau e gheata sau e ffff frig sau mi-e rau ..

4. Cu exceptia zilelor cand ma grabesc fff tare si nu vreau sa ajung transpirata la office. Nu se cade …

5. Cu exceptia zilelor cand sunt pe fuga si n-am mancat si chiar tre sa mananc ceva. Pai ce sa fac?

6. Cu exceptia zilelor cand sunt prea obosita sa citesc si sa ma concentrez si aleg varianta unei comedii de dragoste usoare de vara in mijloc de iarna.

7. Cu exceptia zilelor cand e super frig, sau am de carat multe chestii si am de facut multe drumuri.

In cele din urma se transforma in:

1. M-am dus luna asta la sala de 2 ori, am fost fff ocupata si stresata ..

2. Am mancat aproape in fiecare zi ceva ok. Uite ieri sau alaltaieri am mancat o portocala. Fructe, nu? Sunt bune.

3. Am alergat prin mailuri. Se pune? A fost si vreme naspa, cand prea rece, cand prea cald si stii ca la sala nu-mi place sa alerg ..

4. Am urcat pe scara rulanta!

5. Nu m-am oprit de multe ori sa bag junk, ce vrei, eram pe fuga si pe urma chiar vroiam sa mai bag o aripioara …

6. Da, am cateva carti incepute. Una de dezvoltare, alta de meditatie, alta de stil de viata sanatos si una de parenting. Dar nu sunt terminate. Ma uit la dezastre in aer sau emisiunea aia cu vremea, nu e ca si cum ma uit la prostii. Mai prind din cand in cand treaba aia cu operatiile estetice sau pe kardashians …

7. Am luat masina ca era si naspa vremea si haos la metrou, oameni raciti. Mi-era sila sa urc si scarile sa-mi car si mancarea sanatoasa de acasa cu gandul ca mai am si cumparaturi de facut cand oi ajunge acasa.

Odata cu asta vine invariabil si:

Dezamagirea. De tine, de faptul ca targetul pe care chiar tu l-ai setat spre binele tau, nu ajunge sa fie indeplinit.

Frustrarea. Ca parca nimic nu iese cum ar trebui si toate vin una tragand-o pe cealalta si sunt care mai de care mai aiurea.

Nervii. Ca nu te poti tine de un angajament cu tine!

Supararea. Ca esti o grasa, care mananca nesanatos, nu face sport nici in timpul liber, n-are nici o pasiune, hobby whatsoever si prefera sa fie un cartof de canapea dupa vorba americanilor, care butoneaza televizorul, telefonul, telecomanda si singurele miscari ale bratelor vin de la parcarea laterala sau cu spatele a masinii din dotare.

Trist. Trist? Sinucigas? Eh nici chiar asa.

Dar atunci? Care e solutia? Care e raspunsul? Dar problema care e?

Schimbarea unui comportament “de maine” de “la anul” nu e ceva ce am vazut intamplandu-se fara o anumita pregatire prealabila.

Ai nevoie de o motivatie interioara foarte mare ca sa poti sa te tii de aceasta schimbare. Si aici nu vorbesc de mai multe, chiar vorbesc de una. Practic ai nevoie sa fii foarte frustrat, foarte nemultumit, sau pericolul sa fie foarte iminent ca sa te determine sa faci aceasta schimbare si sa te tii de ea.

In general fie vrem foarte multe de la noi, fie suntem cam ingaduitori. Fie avem momente in care bagam forja si suntem pe val cu sala, mancatul sanatos, culcatul devreme si gandire pozitiva, fie o ardem pe pizza, hamburgeri de pe canapea din fata televizorului.

Ce-ar fi daca, daca, ar putea coexista si pizza si sala? Si canapeaua si cartea? Si scarile si masina, si alergatul si odihnitul? Si junk foodul chiar, si salata. (aici nu vorbesc de un meniu mare cu cola 0, da? )

Ce-ar fi? S-ar mai povesti?

Echilibrul, greu de atins, greu de tinut, totusi pe termen lung nu cu atat de multe acumulari de frustrari ca si cand balanta ar fi inclinata intr-o parte sau cealalta, ar trebui sa fie tinta noastra finala.

Si totusi, ce-ar fi in loc sa-mi doresc chestia cu sala sau cu mancatul sanatos, sa-mi doresc sa nu treaca o zi fara sa rad, si sa ma bucur de viata si de ceea ce am acum?

Ce-ar fi ?

😙

Doi la doi

Am fost la ecografia de trimestrul II acu o saptamana, cred. De la prima morfologie, am ramas cu gandul ca e tot baiat, ca asa mi se spusese. La un urmator control nu am prins o pozitie buna la bebe ca sa vedem ceva, iar acum, aproape si uitasem sa intreb. Ma impacasem cu gandul ca Marc va avea un fratior si chiar daca eu am simtit altceva, ma gandeam ca aia e. Cand aproape gasisem doar plusuri in situatie, doctorul imi spune placid ca nu, nu e baietel, ci fetita. BAAAAAAAM!

Bine, mi-a zis-o asa de parca ar fi trebuit sa stiu, ca doar ma pot uita si eu cu ecograful acasa, cum ma uit in frigider. Nuuu???

Am trecut peste piedestalul individului, siiii m-am bucurat enorm!

Sa am si-o fata pe langa un baiat, vis!

Cel putin asa cred. Si ce? Fata cu baiat nu pot fi prieteni foarte buni? Fata cu baiat nu se pot avea ca fratii? Eh na.

Pentru una ca mine, singura la parinti (si intre stele) egoismul, independenta, posesivitatea si chiar lipsa empatiei, au atins cote serioase tocmai din cauza ca am fost singura la parinti. Sau cel putin asa cred. Ok, e si ceva din personalitatea mea acolo, dar clar o situatie ca asta, nu ajuta.

Desigur, cand esti mic, numai asta nu-ti mai trebuie. Ai atatea pe cap! Te enerveaza oamenii astia de langa tine care nu stiu ca tu vrei sa mananci doar untul de pe paine si doar carnea din sendvish, sau ca hainele sunt pur si simplu e-ner-van-te de fiecare data cand tre sa le imbraci sau dezbraci, si cine pisici o fi inventat hainele de “casa” si alea de “afara” si mai ales, ce e in neregula cu jucariile aruncate peste tot? Ce, ce, ceeeee???

Un frate/sora/bebelus care vine sa-ti ia din spatiu, din atentia pentru care si-asa trebuie sa te lupti ca oamenii astia nu sunt atenti la tine si tre sa tipi mult si tare sa se uite la tine, un alt concurent, pretendent la dragostea si atentia lor si in acelasi timp la jucariile tale, este fix ultimul lucru de care ai nevoie.

Plus ca nici nu intelegi care e sparla exact. Ce e frate sora? E unu cu care o sa ma joc de abia cand o sa fiu si eu si el mai mare? Super. Pai sa vina atunci.

Pana atunci stam tot asa doar noi. Si daca nu-mi place il trimitem de unde a venit. Macar daca vine seara se duce sa doarma la el acasa, da?

Inteleg. Imi dau seama. Sau cel putin, imi dau seama ca nu-mi dau seama.

Dupa cum ziceam. Eu singura la parinti. Si iubitul meu tot singur. Din niste familii puternic individualiste si centrate pe buricul universului, adica, noi. Joeeey doesn’t share!!!

Asa ca mi-am luat carti si de aia vorbesc cu oricine care are frati surori, sa aflu, sa vad, sa inteleg. E prematur sa trag concluzii, insa mi se pare ca depinde destul de mult de familie si legatura pe care parintii o creaza. Important e, ca o sa aiba prieteni, familie la randul lor, dar or sa se aibe si unul pe celalalt. Si mai mult de atat, o sa aibe cu cine sa ne barfeasca pe mine si pe ta-su. O sa fim doi la doi, din toate punctele de vedere. 2 fete, doi baieti. Doi parinti, doi copii. Doi tineri, doi adulti si ma opresc aici ca nu stiu inca daca o sa avem de-a face tot cu colerici si cu melancolic, dar vedem noi.

Pana una alta, sunt entuziasmata de provocarile ce vor sa vina. Ma gandesc daca si de data asta o sa fie la fel, si desi stiu pasii in mare, stiu ca unele chestii nu au cum sa fie la fel. Ca nu mai suntem nici noi la fel.

Pana una alta, sarcina nu e la fel.

Am stiut din prima ca sunt insarcinata. Ne doream un al doilea copil.

Stiam din prima nu de alta, dar ca mi-era rau.

Miroseam de la 5 km orice fel de miros. Senzatia de foame venea de fiecare data cu greata. Pana cand mancam nu stiam sigur daca mi-e foame sau greata. Dupa, era ok. Era doar treaba cu mirosul.

Nu mai suportam soarele. Deloc, nici in treacat.

M-am ingrasat rapid 2 kile. Nu stiu cum. Ca mi-era greata si nu mancam. Dupa aia a fost si mai grav. Am avut zile si saptamani intregi cand am mancat doar muraturi, castraveti murati, pepene murat, masline si paine cu unt. Atat. N-am mai putut manca ceapa sau ustoroi si nici paste. Paste!!!! Pasteeee!!! Nu pofteam la nimic, nu vroiam nimic.

Apa era un chin. Nu puteam sa beau apa. Am descoperit o bautura care-mi alina sufletul. Era o cutie de la sanpelegrino cu lamaie. Un fel de limonada acidulata. O acritura.

Dar cel mai naspa Si mai naspa, a fost ca nu-l mai puteam schimba pe Marc de kk. Pam pam. A fost o nebunie, de la treaba cu mirosurile, care nu stiam ca se poate intampla. Nu stiu cum sa zic, mirarea e super mare mai ales ca cand nu ti-a fost niciodata naspa sa-ti schimbi copilul si dintr-o data iti vine sa-l dai la schimb, in loc sa-l schimbi. Sau iti vine sa-i faci baie cu tot cu haine. Sau iti vine sa suni un prieten, in cazul asta partenerul, sa vina mai repede acasa sa-l schimbe. Da, nebunie, dar aia a fost.

Au trecut si primele 4 luni, ca dupa sapt 16, a cam trecut nebunia. Dupa care a fost minunat. Sa mananc, sa ma-ngras, sa vad cum ma maresc pe zi ce trece.

Nu, serios, chiar imi e ok, caci inca sunt in trimestrul II si mai am ceva pana cand voi deveni moissonneuse batteuse. Mi-e ok sa mananc, si e placut sa poti manca fara sa-ti fie rau sau greata. Mi-e ok sa fac sport, desi n-am timp sa fac asa cum trebuie sau cum vreau. Prin sport inteleg inot, ca pentru cineva care nu a facut sport constant cum am fost eu, sa ma apuc acum, pot face mai mult rau decat bine. Inot si mers pe jos. Ideal ar fi in fiecare zi sa merg pe jos, dar am zile cand primeaza facutul de mancare sau joaca cu Marc, sau amandoua.

Nu mai zic nimic de job ca noroc ca am flexibilitatea de a lucra de acasa, ca altfel … vaivai.

Si da, i-am spus lui Marc, si tind sa cred ca a inteles ca am ceva in burta, insa nu si-a exprimat nici acordul nici dezacordul, nici preferinta de a fi fratior sau surioara sau dinozaur. E rezervat in a-si exprima parerile. 😅

Il inteleg si-l admir nespus pentru aceasta atitudine. Nu spune omu nimic pana nu stie in ce se baga. Asa ca, o sa vedem.

Cum i-am spus? Pai am avut o discutie serioasa, l-am bagat in sedinta si l-am informat care vor fi viitoarele sale responsabilitati.

Pai cum? Nu asa se face?

😄

Eh, o sa mai avem noi timp sa mai discutam despre asta, si plus ca fiecare dintre noi avem nevoie de timp sa digeram anumite vesti.

Ta-su si acum are mixed feelings cu privire la faptul ca e fata …🤣🤣🤣

Pana una alta, copilul meu e din nou acasa dupa o lunga perioada de stat la bunici care au fost adorabili in a-i indeplini toate TOAAAATEEE mofturile lui printz charming, si asta inseamna ca e din nou armonie.

Ceea ce va doresc si voua!

🤩 Bizu!

2018

Aseara stateam si ma gandeam ca 2018 a fost cam naspa. De ce? Pentru evenimentele din ultima perioada. Asa facem noi. Avem tendinta de a judeca ceva dupa ultimile evenimente, de parca restul s-a sters cu buretele.

Daca ultima imbucatura din mancare nu e la fel de buna ca toate celelalte discreditam farfuria?

Dar ce-am facut in 2018, mai precis?

Trebuie sa recunosc a trebuit sa stau un pic sa sap in amintiri, de parca ar fi fost mai multi ani suprapusi. De abia atunci mi-am dat seama cate am facut.

La inceputul anului deja eram pregatita sa incep cursurile de design de interior si de stilism. 2 cursuri care nu doar ca m-au scos din casa usor usor, ci mi-au inlesnit acomodarea cu lumea de afara, mi-au pus in miscare neuronii in alte directii decat cele uzitate zi de zi, si cel mai tare e ca mi-au scos in cale niste oameni faini cu care nu ma gandeam ca o sa tin legatura si ca o sa devenim prieteni. Am povestit pe larg despre fiecare curs la vremea lui si cu ce am ramas de acolo.

Pe urma au fost intarcarea lui Marc. De voie de nevoie, prima data cand a trebuit sa-l las pe Marc departe a coincis cu examenele la cursurile de mai sus si cu intarcarea. Avea 1 an si 9 luni cand a stat la bunici vreo saptamana, pana am dat eu examenele si m-am reglat cu lactatia. O data cu intarcarea, a venit prima noapte de somn aproape neintrerupt. O daaa! De vis!

Pana atunci Marc se trezea de n ori pe noapte sa verifice daca tzitzi mai e acolo. Inutil de explicat ca nu mai era un somn continuu, nu?

De abia dupa intarcare am descoperit miracolul somnului macar 3-5 ore legate. 5 ore si eram fresh boboc cum nu mai vazusem de … vreo 2 ani. Ca vorba aia, nici in sarcina nu prea am dormit pe final. Mare treaba cu intarcarea, eu una m-am simtit din nou om cu cele cateva ore de somn pe noapte. Am avut sansa sa-mi revin si sa mai pot folosi neuronii care inca nu se arsesera.

Vacantele. O da! Celebrele vacante! Intai Corfu, cu bunicii, dupa care un pic la tara, vreo luna si un pic la Varatec si cu tati siiiii un pic in Italia la unchi-miu. Vacanta din Italia a fost prima vacanta cu avionul, inafara tarii pentru mine si Marc, adica doar noi 2. A fost o nebunie, chiar stateam si ma gandeam cum am avut curaj sa plec singura cu el la un asa drum. Se pare ca inconstient ma pun dese ori inafara zonei de comfort. Sau poate nu … In orice caz, Marc si-a cunoscut unchiul si matusa, iar eu am vazut ca ma pot descurca cu el chiar si in situatii serioase de boala, cu capul pe umeri. In Italia a facut o raceala urata cu o tuse horror, care aparea in mijlocul noptii si trezea toata casa. Mai eram si undeva in varful muntelui si mai izbucnise un incendiu pe langa locul unde stateam. Desi a doua zi trebuia sa plecam, am plecat cu noaptea-n cap.

Dar Marc a foat cu vaporasul prima data si unchi-miu sustine ca Marc a spus atunci vapor desi doar el putea sa-l auda. Eu eram ocupata cu un capucino si niste poze.

A urmat ultima vacanta pe anul 2018, la plaja, si anume Skiathos. Am fost doar noi 3 si a fost de pe departe cea mai frumoasa vacanta din ultimul timp. Am revazut locul unde ne-am casatorit, pe unde ne-am plimbat, pe unde am stat. Dar mai mult de atat, sa-l vad pe Marc o saptamana intreaga cu funduletul lui ala mic in nisip pe malul marii, mi-a umplut sufletul de bucurie pentru tot restul anului. A fost minunat sa-l vad bucurandu-se de apa la cu totul si cu totul alt nivel, mai ales ca acum nu doar ca era mai mare, dar intelege apa si nisipul cu bucurie nemarginita. Am fost amandoi relaxati si bucurosi sa ne uitam la el si sa stam pe plajele skiathosului, in prima noastra vacanta in care te simti ca in vacanta.

A urmat inceperea gradinitei si reluarea muncii mele. Una mai grea ca cealalta. Am avut noroc cu acomodarea la gradinita, pentru ca l-am dus pe Marc cand erau doar 3 copii de toti si grupa nu se formase si asta i-a acordat lui un timp special de acomodare cu cea care este de fapt educatoarea lui.

Marc e un lipicios si ea este o draguta care a fost foarte mamoasa si apropiata de el, in asa fel incat am putut sa-l las cu inima-npacata ca e pe maini bune. A dormit acolo inca din a doua zi, si s-a acomodat mai mult decat bine la tot grupul care a crescut cu timpul.

Reluarea activitatii pentru mine a fost initial o corvoada, dar dupa un timp vazand ca inca stapanesc subiectele de discutie, baza pe care s-au construit o gramada de chestii care mai sunt folosite in prezent, si vazand ca ideile mele sunt relevante in contextul actual, ba mai mult, aduc o dorita schimbare a situatiei actuale, m-au facut sa-mi revin repede din gandul ca nu pot contribui cu nimic.

Desigur, ca in orice corporatie, rotita mica, miscare inceta, dar fiecare rotita are rolul si locul ei si daca-mi fac bine treaba as putea sa vad rezultate destul de repede.

Lucrand mai mult de acasa, cu program care se opreste cand trebuie luat copilul de la gradinita, cu un set-up nou, acomodarea a fost mai lenta.

Si cum esti adancit in rutina, primesti din neant o lovitura in mantra, de nici nu te gandeai ca o sa fii nevoit in aceeasi zi sa te oftici de un email total neimportant si dupa sa afli ca un om drag, nu mai e, asa, dintr-odata.

Ca vrei, ca nu vrei, iti iei timpul sa stai si sa te gandesti. Unde te duce gandul . Ce vrei tu in viata? Cine esti? Ce faci aici pe pamanat? Esti multumit? satisfacut? implinit? La viata. La moarte. La sens. La ce sentimente iti trezesc aceste intrebari si rascoliri. Si din nou, la cine esti si ce vrei si care-i sensul si de ce.

Nu e usor. Nu e menit sa fie usor. Nu e menit sa fie nicicum. It is what it is.

Si toate acestea de mai sus, mi s-au intamplat pe fondul unor stari de greata, ameteala, oboseala adica o anemie care inca nu era descoperita, si bineinteles imposibilitatea de a manca ceva fara sa fie alte 10 feluri refuzate cu grimase pe fata, pentru ca nu-i asa, eu eram doar la inceput de sarcina, atunci cand corpul nostru face viata.

As vrea sa raman aici, desi a urmat Craciunul ratat despre care oricum am vorbit.

As vrea sa raman la viata, la viata noua care este in pantecul meu. De viata noua pe care o vom avea in 2019. De viata noua a noastra ca parinti de 2 copii. De viata noua a lui Marc impreuna cu un bebe in casa. De viata noua a noastra cu ei impreuna. Mi-e un pic frica, dar macar o parte, stiu la ce sa ma astept. Cealalta parte pe care n-o stiu, nu pot spera decat ca e inafara zonei mele de comfort, ca asa am reusit de fiecare data sa ma descopar, si cam de fiecare data am reusit sa ma bucur si uneori chiar sa ma impresionez de descoperiri.

Acum nu fac decat sa ma mangai usor pe spate si sa-mi spun, ai facut bine.

A fost greu, dar ai trecut cu bine. A fost un an asa de plin, cu atat de multe chestii facute, de care sunt mandra si multumita. Nu pot decat sa-mi indrept spatele si sa privesc cu incredere spre inainte, ca simt ca ceea ce va sa vina, o sa fie tot de poveste.

Si tie, iti multumesc ca ma citesti, ca esti cu mine chiar daca doar cu gandul. Iti doresc implinire. 🤗

Un An Nou Implinit!

Bizu!

Craciun fara Marc

Nu stiu daca stiti, dar eu am reinceput munca. Greu, anevoios dupa o lunga pauza, dar cam intr-o luna si un pic m-am simtit stapana din nou pe tot ce trebuie sa fac.

Asta a insemnat ca Marc a inceput gradinita. Cam in acelasi timp cand am inceput eu munca. Asa a picat. Asta a complicat putin lucrurile din punct de vedere administrativ. Copilul trebuie dus si luat de la gradinita la anumite ore si nu prea te joci cu asta. De asemenea copilul se inbolnaveste si nici cu asta nu te joci.

Cand Marc s-a imbolnavit de la gradi, am stat si eu si Alex acasa pe rand. Dupa care am chemat-o pe mama. Suntem maxim norocosi ca desi in Bacau, mama e zana noastra buna cam cand pocnim noi din degete. Asa ca, o data pe luna, cam o saptamana si cateva zile, mama a trebuit sa fie aici.

Boli pana acum inafara de raceala as mentiona otita, cu care ne-am luptat aproape 3 saptamani. Otita unilaterala, care la inceput am vrut sa o tratez naturist si homeopat, si am innebunit copilul vreo 3 zile, dupa care am trecut pe un tratament cu medicamente normale, ajungand in final ca situatia sa se agraveze si sa-i administram antibiotic. Practic de ce am fugit, de aia n-am scapat. Invatatura mea de aici e ca daca nu-i o simpla raceala, nu fa pe desteapta sa-i administrezi homeopate, ca poati face mai mult rau adica tot chinul lui sa dureze mult mai mult decat e necesar.

Si incet incet, stabilind o rutina, tu il duci, eu il iau, la ora aia, la ora cealalta, maine vine mama, doamne-ajuta! Am ajuns si la marea vacanta de iarna! Pregatiri in toi, aveam sa plecam pentru vreo 2-3 saptamani in turul Moldovei arhicunoscut, bunicii din Bacau, bunicii din Varatec, ninsoarea a fost gramada, sanie aveau, totul bine si frumos. Chiar prea frumos. Asa de frumos incat cand am primit vineri seara vestea ca la gradinita este un caz de varicela, am intrevazut doar o secunda din stresul care avea sa ne insoteasca de Craciun.

Plecarea era programata pentru a 2-a zi dimineata. Speranta. Nu-i asa? Speranta ca lucrurile stau bine de fapt si ca nu ti se-ntampla tie, mie, chiar lui. Am plecat la drum, ca sa urmeze pentu mine cele mai stresante zile din sarcina. Caci eu, nu sunt imuna la varicela, pt ca n-am facut cand eram mica si n-am nici vaccin. N-am facut decat rubeola la care am imunitate. Dar asta e altceva. E varicela si da, cand o faci ca si adult, e ceva … deosebit de kkt. Dar pe langa faptul ca eu sunt la varsta adulta mai sunt si insarcinata. Si mai sunt si in prima jumatate de sarcina, adica aia in care acest virus de varicela, poate aduce malformatii foarte serioase fatului.

De fel, sunt o tipa relaxata, sunt o tipa care vede partea plina a paharului si desi impulsivo-vulcanica, ma calmez relativ repede si gasesc solutii. De data asta, din cauza ca situatia era asa de complicata cu atat de multe necunoscute si variabile si eu mai mult decat emotionala, mi-a fost foarte greu sa trec prin urmatoarea perioada.

Pe scurt, Marc a fost expus la gradinita in ultima saptamana. Nici eu nici el n-avem imunitate. Perioada de incubatie a virusului este de 7-21 de zile.

Ce pot eu sa fac ca si gravida? Ar fi un test ADN pt determinarea Virusului varicelo-zosterian. Pe baza lui ai putea vedea daca il ai acum activ in corp. Si dupa ar fi un shot de imunoglobulina G care sa te ajute sa treci prin boala cu simptome mai lejere, menita fiind sa-ti ridice imunitatea care e oricum pe minus in perioada asta.

Am stat si-am citit pe net toate informatiile pe care le-am gasit si ma consultam cu doctorul ginecolog ici colo sa vad daca exista ceva ce pot face in situatia asta.

Luni, cand Marc a avut primele simptome de raceala, am decis sa plecam la Bucuresti, din doua motive. Unul: separarea de el in caz ca erupe varicela, si 2 sa merg la institutul Matei Bals sa vad ce pot eu face pt mine si bebe.

Inutil de spus ca a fost cea mai grea decizie si lucru pe care sa-l facem. Plecam in Ajunul Craciunului de langa copil si familie, sa ne ducem la um spital de boli contagioase dupa un drum de 300km. Ce ne puteam dori mai mult?

Am ajuns in Buc si la spital cu toate analizele mele printate, un dosar intreg.

Pe scurt discutia a fost asa.

Deci aveti bube?

Nu

Dar baiatului cand i-au aparut?

Nu i-au aparut inca, fiindca perioada de incubatie e de 7-21 zile. El de abia azi are 7 zile si tot ce va pot spune e ca ii curgea nasul si stranuta, simptome care pot fi debutul varicelei.

Deci n-are bube?

Nu inca.

Si dumneavoasra?

Nu am bube. N-am simptome. Dar sunt insarcinata in prima jumatate de sarcina, si nu sunt imuna. Exista vreun test la sange pe care as putea sa-l fac sa vad daca boala e prezenta la mine?

Ce test? Nu exista nici un test. Va ies bube si atat.

Pai cand imi ies bubele va fi o certitudine ca am boala. Acum nu stiu. Si as dori sa stiu pt ca am citit de imunoglobulina pe care as putea-o face sa ma ajute, preventiv.

Imunoglobulina? Nici n-avem asa ceva. Stati sa-l sun pe domnul doctor sef…

Am mers in alt cabinet in care domnul doctor sef de sectie mi-a zis ca din saptamana 10, dupa aia din 14 dupa aia din 16 n-ar trebui sa am nimic daca fac varicela, in sensul ca fatul e ok si protejat. Ca americanii sunt nebuni, ca el a vazut 40 de grqvide cu varicela si nici una nu a avut nimic si chiar lucrarea lui a fost pe tema asta. A continuat cu zidurile la Matei Bals, a caror grosime e de 35 de cm si rezistenta la cutremur de 10° pe scara Richter, motiv pentru care nu are el semnal, in timp ce cauta pe net daca poate sau nu sa-mi faca vaccinul acum, insarcinata fiind.

Daca aveti impresia ca mai sus am aberat si divagat de la conversatie, ei bine, n-am facut decat sa redau pur si simplu franturi din monologul domnului doctor…

A gasit online ca nu-mi poate face vaccinul. Lucru atat de evident pentru mine incat nici nu era pe lista de intrebari sau posibilitati. Desigur, daca gasea altceva, m-ati fi vazut la tv ca fugara de la Bals.

Pe scurt, toata intalnirea se poate rezuma la:

N-ai bube? Du-te acasa si nu ne mai pierde timpul. N-ai nimic. Ce preventie domle’ hai !

Desigur daca aveai bube cred ca iti zicea si ce vrei noi sa facem? Asteapta sa treaca.

Si uite asa, am ajuns noaptea tarziu acasa, obositi, infrigurati, nemancati si fara Marc si fara mancare si cu casa goala. Inca-un bocet ca nu plansesem chiar tot drumul de la Bacau la Bucuresti.

Ai zice, da bine erati voi 2, romantic si fara copil, make the best out of it. Cand e o amenintare cat de mica asupra unui copil pe care tu-l porti in burta, e aproape imposibil sa te mai gandesti la altceva. E o munca de titan budist sa-ti faci gandurile din cap sa n-o ia razna si sa ramai in sfera reala. Rationala nu. Ca nu ai cum. Emotiile sunt asa mari si hormonii oricum se joaca cu tine ca si cu o papusica, incat cel mai bine e sa te lasi dusa de val, dar sa vorbesti si sa-i asculti pe cei dragi de langa tine, a caror menire e sa te traga pe carare atunci cand o iei prin padure.

Suntem in Bucuresti de la inceputul saptamanii, am iesit, ne-am vazut cu prietenii nostrii, am mancat multumita lor, si incercam sa asteptam sa vedem, poate azi, poate maine iese o buba sau poate nu.

Izolarea de Marc mai ales in perioada asta a fost de pe departe cel mai greu lucru atat pentru mine cat si pentru Alex. Insa amandoi am decis ca e mai bine asa pentru bebe din burtica. Cumva, simt ca prima lectie ca si parinti de doi am luat-o. A fost prima data cand a trebuit sa luam o decizie despre ce e mai bine nu doar pentru Marc ci si pentru bebe. A fost foarte dificil, ca acum nu mai ai o singura prioritate, ci doua. A fost greu, dar am reusit cumva sa luam o decizie si sa fim oarecum impacati cu ea.

Marc inca nu are bube, dar e de abia ziua 11 de la prima expunere.

Noi? Ne obisnuim cu linistea din casa, care e cam creepy pentru amandoi. Nu e nelinistea ca Marc nu e pe maini bune, ba din contra, stim ca ii e super bine si e un rasfatila cu bunica, dar e dorul de maimuta noastra mica, acum, cand aveam si noi timp liber sa stam cu el nelimitat.

De aia e greu, ca nu ai tot timpul sa stai cu el sa-l vezi cum creste si cum se maimutareste si numai maine nu-i poimaine cand e un adolescent care-ti da cu flit ca iese cu prietenii si tu ai vrea sa-l mai tii in brate ca pe-un copil.

V-am zis ca sunt pe emotii. Hai, nu plangeti, folositi timpul pe care-l aveti cu copii, cu ce vor ei sa faca, unde au ei chef sa mearga, cu ce jucarii vor ei sa se joace, fara sa le mai spuneti voi ce si cum. E un timp pretios si imediat incepe rutina aia tampita …

Mai jos e dungulita albastra cu dungulita verde care se joaca impreuna la bacau, supervizand traficul din balcon. ❤❤❤

Pupici cu lipici!

😘